Ministerul Mediului nu va mai fi condus de Sergiu Lazarencu, care va rămâne deputat PAS în Parlament. Anunțul a fost făcut de însuși ministru în exercițiu, la conferința de bilanț
Ministerul Mediului nu va mai fi condus de Sergiu Lazarencu, care va rămâne deputat PAS în Parlament. Anunțul a fost făcut de însuși ministru în exercițiu, la conferința de bilanț
Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a fost avertizat de către Comisia Electorală Centrală pentru încălcarea prevederilor legislației electorale privind suspendarea activității în funcție pe durata campaniei electorale. Or acesta figurează pe
O eventuală distrugere prin bombardamente a barajului de pe Nistru din Novodnestrovsk, Ucraina, aflat la câteva zeci de kilometri de R. Moldova, ar fi un pericol, în special pentru cursul
La propunerea ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, Guvernul l-a numit astăzi, 3 aprilie, secretar al Ministerului Mediului pe Gheorghe Hajder, fost director la Agenția de Dezvoltare Regională Chișinău. De asemenea, noul
Ministrul mediului desemnat, Sergiu Lazarencu, a depus în această dimineață jurământul de învestire, în prezența președintelui, Maia Sandu, și a prim-ministrului, Dorin Recean. „Domeniul mediului este unul foarte apropiat mie
Ministrul Mediului, Rodica Iordanov, și-a dat demisia din funcție, iar în locul ei va fi numit deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Sergiu Lazarencu. Anunțul a fost făcut cu puțin timp