Starea copilului peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău rămâne gravă. Minorul de șase ani este internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Municipal
Starea copilului peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău rămâne gravă. Minorul de șase ani este internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Municipal
În premieră pentru Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” au fost efectuate primele proceduri de implantare a unui un resincronizator cardiac (CRT) și a două defibrilatoare cardiace (ICD). Intervențiile au fost
Doi copii au ajuns la spital, după ce ar fi căzut într-un rug. Cazul a avut loc noaptea trecută, în orașul Lipcani, raionul Briceni, scrie pulsmedia.md, cu trimitere la surse
Doi dintre cei trei frați răniți în accidentul de marți, 12 august, din raionul Cahul, se află în stare gravă, dar stabilă. Micuții, de 5 și 10 ani, sunt internați
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București. Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază. Fostul
Un copil de aproximativ patru ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce ar fi căzut în gol de la etajul doi al unui bloc de pe strada
În minivacanța de Paște, medicii Serviciului de Asistență Medicală Urgentă au fost solicitați de peste 6500 de cetățeni, care au invocat diferite probleme de sănătate. Peste 2400 dintre aceștia, inclusiv
Uniunea Europeană va acoperi costurile de elaborare a documentelor de proiectare pentru construcția Spitalului Regional Bălți. Guvernul a aprobat semnarea acordului de grant intre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare
Starea de sănătate a Papei Francisc s-a înrăutățit din nou. Vaticanul a anunțat că capul Bisericii catolice a avut „două episoade de insuficiență respiratorie acută, cauzate de acumularea semnificativă de
Șapte persoane rămân internate în stare gravă la spital, iar o femeie riscă să rămână fără o mână, după ce au suferit leziuni în urma accidentului de sâmbătă dimineață, în
O comisie de anchetă va examina asistența medicală acordată unui nou-născut prematur, care a murit la o săptămână după naștere la Spitalul „Gheorghe Paladi” din capitală. Decizia de a institui
O schemă de „corupție sistemică”, cu implicarea a doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Florești, a fost deconspirată de ofițerii Centrului Național Anticvorupție și procurorii din Bălți. Potrivit
Băiatul de 10 ani, care joi a fost lovit de un autobuz pe o trecere de pietoni, se află internat la terapie intensivă cu traumatism cerebral. Accidentul a avut loc
Renumitul actor român Florin Piersic, ân vârstă de 88 de ani, a venit cu un mesaj pentru spectatorii săi. Artistul, în stilul său inconfundabil, le-a transmis românilor că o perioadă
Starețul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, Soroca, arhimandritul Ieronim, înjunghiat duminică a fost operat de o echipă de medici de la Chișinău, iar starea acestuia este în continuare gravă,
Celebrul interpret Ion Suruceanu este internat la terapie intensivă, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către surse din cadrul instituției medicale. Potrivit sursei
Cei doi frați grav răniți în accidentul cumplit de sâmbătă din raionul Orhei internați la spitalul raional au fost transferați la Institutul Mamei și Copilului din Capitală. Unul dintre ei