Viorel Bostan a obținut al treilea mandat de rector al Universității Tehnice a Moldovei, după scrutinul organizat joi. Victoria vine la două luni după ce Parlamentul a modificat Codul Educației
Viorel Bostan a obținut al treilea mandat de rector al Universității Tehnice a Moldovei, după scrutinul organizat joi. Victoria vine la două luni după ce Parlamentul a modificat Codul Educației
Nu există nicio justificare și rațiune instituțională pentru a desființa Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Este critica făcută de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care califică inițiativa
Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul urmează să dispară ca entitate juridică până la sfârșitul acestui an. Ministrul Educației, Dan Perciun, susține că în cel mult două săptămâni, Guvernul ar
Ministerul Educației și Cercetării urmează să efectueze modificări la Codul Educației care, printre altele, va permite rectorilor universităților care au absorbit alte instituții de învățământ și de cercetare să mai
Fiica rectorului Universității Tehnice din Moldova, Viorel Bostan, cel care promovează campania națională „Învață în Moldova” și îndeamnă tinerii să aleagă universitățile locale, a fost admisă la studii la Universitatea