
Autoritățile ruse au emis recomandări stricte pentru cetățenii săi care călătoresc în Israel, cerându-le să respecte măsuri sporite de precauție din cauza conflictelor din regiune.
„În caz de situații de urgență, urmați cu strictețe indicațiile autorităților locale și evitați zonele de frontieră cu Siria, Libanul, Fâșia Gaza și Cisiordania”, se arată într-un comunicat oficial al Ministerului rus de Externe.
Avertismentul vine pe fondul unei escaladări militare în Orientul Mijlociu. În această noapte, Siria a lansat un atac masiv de artilerie asupra sudului Libanului, utilizând inclusiv sisteme de rachete cu lansare multiplă, potrivit postului libanez Al Jadeed.
În urma bombardamentului un copil a fost ucis. Sursa citată scrie că atacul a fost declanșat după un incident în care patru soldați sirieni au intrat accidental pe teritoriul Libanului, intrând în conflict cu forțele locale.
Ministerul Apărării al Siriei a acuzat gruparea Hezbollah de răpirea și uciderea a trei militari, acuzație negată de organizație. Crucea Roșie Libaneză a predat cadavrele soldaților sirieni la punctul de trecere Jusia, în timp ce locuitorii din zonele de frontieră ale Libanului au început să se evacueze spre interiorul țării.
În același timp, Armata de Apărare a Israelului (IDF) a confirmat că a efectuat duminică seara lovituri aeriene în sudul Libanului, vizând un centru de comandă al unității de elită „Radwan” a Hezbollah și alte clădiri folosite de grupare.
„Prezența infrastructurii teroriste încalcă flagrant acordurile dintre Israel și Liban. IDF nu va tolera astfel de activități și va acționa ferm pentru a elimina orice amenințare la adresa statului Israel”, au declarat oficialii militari.