
Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă în R. Moldova prin contrabandă șapte lingouri de aur de câte un kilogram fiecare, anunță Serviciul Vamal. Valoarea totală a mărfii de contrabandă a fost evaluată la aproape 19 milioane de lei.
„Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare din cadrul Serviciului Vamal, în conlucrare cu funcționarii postului vamal de frontieră Leușeni, sub conducerea PCCOCS, au deconspirat o tentativă de introducere ilegală în Republica Moldova a șapte lingouri de aur din România. Mai exact, la intrarea în țară prin postul vamal Leușeni, șoferul autovehiculului de marca Mercedes ar fi declarat că nu are bunuri pasibile declarării vamale, potrivit legislației. În urma verificării mijlocului de transport de către funcționarii vamali, au fost depistate cele șapte lingouri de aur, camuflate la fundul unei lăzi cu piese auto de schimb și scule”, potrivit unui comunicat de presă.
Serviciul Vamal mai anunță că, ulterior, au fost efectuate mai multe percheziții în municipiul Chișinău, iar pe lângă șofer a fost reținut și presupusul organizator al schemei infracționale. Cei doi bărbați, cu vârstele de 33 și 36 de ani, sunt cercetați în continuare, cu respectarea prezumției nevinovăției, mai anunță autoritățile.