
Guvernul a dat curs solicitării Partidului Nostru, lansată în contextul stării de urgență, de a organiza ședințe extinse cu reprezentanții tuturor facțiunilor parlamentare. Prima întâlnire a avut loc miercuri, iar discuțiile au vizat coordonarea măsurilor, în contextul crizei generate de atacurile asupra rusești infrastructurii critice din Ucraina, care afectează Republica Moldova.
După ședință, Renato Usatîi a a subliniat deschiderea totală a Partidului Nostru pentru colaborare cu Guvernul în depășirea situației.
„În aceste momente de criză este important să unim eforturile pentru a depăși situația și suntem deschiși pentru colaborare cu toate structurile statului, în interesul cetățenilor și al agenților economici”, a declarat președintele fracțiunii Partidului Nostru.
În contextul eforturilor autorităților de a remedia situația de la linia electrică Isaccea-Vulcănești afectată de atacuri, deputații au propus ca reprezentanții Republicii Moldova să fie cazați la Isaccea – locație sigură pentru ei.
„Având în vedere că incidentul a avut loc pe teritoriul Ucrainei, în regiunea din proximitatea localității Isaccea, și că există un feribot între malurile Dunării, consider că Isaccea este cea mai sigură locație pentru caza reprezentanților Republicii Moldova, astfel încât să nu fie în zona de pericol și să nu parcurgă un drum lung pe teritoriul Ucrainei”, a spus Renato Usatîi.
La rândul lor, reprezentanții Guvernului au informat fracțiunile despre măsurile pe care intenționează să le întreprindă și și-au exprimat deschiderea pentru conlucrare.
„Ieri am declarat starea de urgență, am ascultat sugestiile și preocupările deputaților și am venit cu această formulă de ședință extinsă. Este un experiment și pentru noi”, a spus premierul Alexandru Munteanu.
Marți, în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului, Renato Usatîi a propus ca fiecare fracțiune parlamentară să fie reprezentată cu câte un membru la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Totodată, liderul Partidului Nostru a solicitat Guvernului să ofere informații clare privind posibilele întreruperi ale furnizării de energie electrică, subliniind că cetățenii trebuie informați din timp pentru a evita panică sau dezinformare.