
Bisericile din Republica Moldova cu statut de monument istoric au fost trecute în mod abuziv în gestiunea sau chiar proprietatea Mitropoliei Moldovei, iar din această cauză, parohiile care vor să treacă la Mitropolia Basarabiei întâmpină presiuni uriașe, în plus, se pomenesc într-un hățiș juridic, din care cauză sunt deseori nevoite să renunțe. Explicații legate de acest caz a oferit avocatul Iulian Rusanovschi, care reprezintă în instanță interesele Mitropoliei Basarabiei.
„Toate aceste biserici care astăzi au statut de monument istoric au fost construite din banii enoriașilor. Există foarte multe documente de arhivă care confirmă acest lucru. Însă, în 1944, când bolșevicii au ocupat Basarabia, guvernarea comunistă de atunci le-a declarat verbal drept proprietate de stat. Nu există niciun act de confiscare sau de naționalizare. Am primit un răspuns clar de la arhive și de la instituțiile statului: nu există niciun act juridic de naționalizare”, a explicat avocatul, la emisiunea „Contrasens” de la ZIUA.md.
Potrivit lui, a existat doar o hotărâre a prezidiului din Uniunea Sovietică privind naționalizarea, emisă în 1920, și care fost extinsă în Basarabia fără a exista însă un act juridic.
„În perioada 1989-1991, când Republica Moldova a părăsit lagărul sovietic și și-a declarat independența, statul Republica Moldova s-a autoproclamat proprietar al acestor biserici, din nou fără o bază juridică, întrucât nici în perioada sovietică nu a existat un act de confiscare sau naționalizare”, a adăugat avocatul.
Astfel, autoproclamându-se proprietar, în 2002, când a fost înființat și Cadastrul, statul a început înregistrarea masivă a tuturor loturilor de teren și a construcțiilor din Republica Moldova în Registrul Bunurilor Imobile. În timp ce Guvernul avea obligația să înregistreze Mitropolia Basarabiei, conform Hotărârii CEDO, emisă în același an, instituția cadastrală avea obligația să înregistreze toate bunurile imobile, inclusiv bisericile.
„Bisericile cu statut de monument istoric au fost înregistrate, în majoritatea cazurilor, pe numele statului, foarte puține fiind trecute pe numele primăriilor. În acest proces, cadastru a primit din partea Ministerului Culturii și a Mitropoliei Moldovei copia unor contracte și a trecut, contrar procedurii, dreptul de folosință asupra tuturor celor peste 800 de biserici pe numele Mitropoliei Moldovei”, a menționat Rusanovschi.
În momentul în care cadastrul a făcut mențiunea că Mitropolia Moldovei ar avea drept de folosință asupra tuturor bisericilor, a comis un abuz, potrivit avocatului.
„Contractul din 2003, privind darea în folosință a bisericilor, precum și cel privind darea în folosință gratuită a mănăstirilor, nu indică ce biserici și ce mănăstiri sunt transmise. Este vorba de un contract-cadru, de două pagini, cu generalități, care trebuia urmat de un act de primire-predare: lista bisericilor, suprafața terenului, obiectele de patrimoniu existente acolo. Așa prevede contractul. Acest act nu a fost întocmit, iar cadastrul nu avea dreptul să treacă aceste mențiuni în registru. Totuși, le-a trecut”, a subliniat Rusanovschi.
Potrivit lui, au existat chiar cazuri în care, în loc de trecerea dreptului de folosință, instituția cadastrului a deposedat statul și a trecut proprietatea pe numele Mitropoliei Moldovei.
„În momentul în care o parohie, cum este parohia de la Camencea, decide să adere la Mitropolia Basarabiei, cei de la Mitropolia Moldovei folosesc această mențiune din cadastru ca armă juridică. În 2023 au fluturat acest drept de folosință în fața poliției, au chemat poliția la fața locului, au spart ușa bisericii, așa cum s-a întâmplat și la Grănăuți, au schimbat lacătul, iar după asta urmează procese judiciare de 3, 5, 7, chiar 10 ani, cum este cazul de la Dereneu, ca să îți recapeți dreptul pe care, de fapt, l-ai avut întotdeauna”, a explicat avocatul.