VIDEO | Incendii devastatoare în Turcia. Sute de oameni, evacuați de urgență dintr-o provincie apreciată de turiști

Peste 250 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică în provincia turistică Çanakkale, din nord-vestul Turciei, după izbucnirea unui nou incendiu de vegetație, au anunțat duminică autoritățile. 

Incendiul a început sâmbătă și s-a extins rapid din cauza vânturilor puternice care au bătut înspre colinele din apropierea orașului Gelibolu, în apropiere de Strâmtoarea foarte circulată a Dardanelelor, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Ca măsură de precauție, 251 de locuitori din cinci sate au fost relocați în zone sigure”, a scris pe X guvernatorul din Çanakkale, Omer Toraman.

Destinația turistică este foarte apreciată de turiști pentru ruinele antice ale Troiei și pentru câmpul de luptă de la Gallipoli, unde mii de soldați au murit în timpul Primului Război Mondial. 

O mare parte din nord-vestul Turciei a fost afectată de vânturi violente în ultimele zile, chiar dacă acestea s-au atenuat duminică.

Pe 11 august, peste 2.000 de persoane au fost evacuate în această provincie din cauza unui incendiu violent care a devastat locuințe și a intoxicat zeci de locuitori. Turcia, care a avut cea mai călduroasă lună iulie de la începutul înregistrărilor meteorologice în urmă cu 55 de ani, s-a confruntat în ultimele săptămâni cu mai multe incendii de amploare. Paisprezece persoane și-au pierdut viața în lupta cu incendiile în luna iulie în vestul țării.

Experții afirmă că schimbările climatice cresc frecvența și intensitatea incendiilor de pădure și a altor catastrofe naturale și au îndemnat Turcia să ia măsuri pentru a remedia această problemă.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...