VIDEO | Subiectul crizei energetice și reforma justiției, discutate la Președinție cu ambasadorii statelor europene și G7

Șefa statului, Maia Sandu, i-a chemat azi la Președinție pe ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia. Diplomații și președintele au discutat despre criza energetică, inclusiv despre situația critică din regiunea transnistreană, dar și despre reforma justiției.   

Potrivit unui comunicat al Președinției, șefa statului a remarcat și impactul crizei energetice provocate de Rusia, „care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale”. 

În acest context, Maia Sandu a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.

Președintele a abordat, de asemenea, subiectul reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă.

„Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului. 

La ieșirea din Președinție, șeful Delegației UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, a precizat, însă, reporterilor că nu prea este mulțumit de mersul reformelor în justiție.

„Este un proces care nu este terminat. Este foarte important să fie continuat”, a declarat diplomatul.

Potrivit comunicatului Președinției, Maia Sandu a discutat cu ambasadorii și despre necesitatea de a „întări arhitectura instituțională” a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. „Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare”, se mai arată în comunicat.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...