Zelenski: Occidentul și Kievul au percepții diferite asupra „victoriei” în război. Toată lumea se teme de ce se va întâmpla cu Rusia fără Putin

Pentru SUA, victoria Ucrainei constă în păstrarea independenței sale, nimeni nu vorbește despre frontierele din 1991, iar occidentul nu dorește prăbușirea și înfrângerea Federației Ruse. Declarațiile au fost făcute de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unui interviu oferit duminică pentru The Philadelphia Inquirer.

Zelenski consideră că pentru președintele american Joe Biden, precum și pentru Europa și multe țări, victoria Ucrainei în războiul cu Rusia este importantă. Dar, în același timp, susține el, Occidentul și Ucraina percep acest cuvânt în mod diferit.

„Cred că acest lucru este important pentru Statele Unite, și pentru Europa și pentru multe țări, dar s-ar putea să avem idei diferite despre cuvântul „victorie”. Privarea lui Putin de oportunitatea de a ocupa în totalitate Ucraina și punerea agresorului la locul său este deja o victorie pentru ei”, a declarat Zelenski, precizând că acest lucru nu este suficient pentru ucraineni.

„Pentru noi – pentru oamenii din prima linie care și-au pierdut frații de arme, pentru civilii care și-au pierdut rudele, pentru cei care au fugit în străinătate, dar au soți în prima linie – pentru noi, victoria este un moment de satisfacție”, a spus el.

„Suntem recunoscători că Occidentul nu a permis Rusiei să ne ocupe [complet], dar avem nevoie de dreptate”, a adăugat președintele.

În același timp, Zelenski spune că se teme că Occidentul – în special Statele Unite – încă ezită să obțină o victorie reală.

„Toată lumea încă se teme că Rusia s-ar putea despica în bucăți, toată lumea se teme de ce se va întâmpla cu Rusia fără Putin, dacă va rămâne așa cum este sau va deveni și mai rău”, a declarat liderul de la Kiev.

Drept urmare, Putin este liber să-și urmeze strategia de a lua cât mai mult posibil, susține Zelenski

„Orice pas înainte pe teritoriul nostru, orice ocupație, orice sat, chiar și complet distrus, este pozitiv pentru ei, pentru că este important pentru ei să negocieze cât mai mult posibil”, a subliniat Zelenski.

Tot în același interviu, Zelenski a declarat că Administrația Biden „nu este încă pregătită să ofere Ucrainei invitația” la NATO.

„Ei (SUA) vorbesc despre asta în mod deschis. Auzim ambele opinii ale celor două partide (prin vocile lui Joe Biden și Donald Trump – n.r.) asta sugerează că nimeni nu vede Ucraina în NATO astăzi. Din păcate, aceasta este politica unui pas înainte, doi pași înapoi”, a declarat Zelenski.

„Dacă NATO nu este pregătită să ne protejeze și să ne ia în alianță”, a spus Zelenski ferm, „atunci îi cerem NATO să ne dea totul pentru a ne putea proteja”.

„Dacă Statele Unite se tem să-l enerveze pe Putin și acesta este motivul pentru care nu suntem invitați, atunci le cerem partenerilor noștri strategici să ne ofere ceea ce ne-ar proteja: Patrioții [sisteme antirachetă], un număr substanțial de F- 16 și posibilitatea de a folosi arme [în interiorul Rusiei].

Kievul și-a exprimat speranța că summitul NATO din iulie de la Washington va aduce un semnal mai clar despre viitoarea aderare a Ucrainei la alianță. Oficialii americani au precizat că este puțin probabil ca Ucraina să primească o invitație.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...