
Premierul Vasile Tofan a făcut un apel către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și ia-a cerut să dea dovadă de responsabilitate în contextul unei potențiale criză de apă, cauzată de scăderea debitului pe râul Nistru. Totodată, Tofan a promis că și Guvernul va face același lucru. Șeful Executivului a mai adăugat că autoritățile centrale și locale trebuie să colaboreze pentru ca populația să nu fie afectată.
„Fac apel inclusiv către Primăria Chișinău să avem o relație constructivă într-un moment în care trebuie să lăsăm deoparte toate divizările politice. Oamenilor nu le va păsa cine se ceartă cu cine, ci dacă vor avea apă la robinet. Rog Primăria Chișinău să dea dovadă de responsabilitate și promit același lucru din partea noastră. Dacă situația se va înrăutăți, vom limita mai întâi consumurile care nu sunt esențiale”, a declarat Vasile Tofan.
Anterior, primarul Ion Ceban a spus că „susține colaborarea dintre autorități”, însă „speră că noua stare de alertă nu va fi folosită în același mod ca cele instituite în anii precedenți”.
„Apreciez declarațiile că, în situații de criză, este nevoie de colaborare la toate nivelurile, deoarece contează oamenii și scopul comun. Sper că stările de alertă anunțate astăzi nu sunt ca cele din ultimii ani ai guvernării PAS, care au justificat tot felul de scheme și ocolirea licitațiilor. Nimeni până astăzi nu a văzut contractele la gazele naturale și multe altele. Să urmărim. Salut îndemnul prim-ministrului să lăsăm deoparte politica și să colaborăm pe subiecte importante”, a declarat Ceban în această dimineață.
Guvernul a instituit marți, 28 iulie, stare de alertă în sectoarele hidrologic și energetic pentru o perioadă de 30 de zile.