Aplicarea marjei comerciale pentru carburanți, majorată cu 12% de ANRE, se amână cu o lună

Majorarea marjei comerciale utilizate pentru calcularea prețului maxim pentru carburanți cu 48 de bani pentru fiecare litru a fost amânată cu o lună. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care susține că decizia a fost luată la ședința Centrului Național de Management al Crizelor. Astfel, majorarea nu va intra în vigoare din 1 august.  

„Din câte știți, s-a aprobat o lege care prevede că de la 1 august ne obligăm să suplimentăm rezervele statului, ca să avem acest bufer de rezerve pe hidrocarburi, inclusiv în motorină. Acum, această lege prevedea că, începând cu 1 august, la prețul motorinei la pompă, să fie adăugați 48 de bani pentru suplinirea graduală a acestor rezerve. În condițiile actuale, și asta e una dintre deciziile de la comisie, ținând cont de faptul că avem o situație așa complicată la pompă, cu prețuri la pompă, amânăm intrarea în vigoare a acestei decizii cu 30 de zile. Deci, cel puțin 25 august, vom revedea după. Ce înseamnă asta? Că de la 1 august nu vom avea scumpirea asta cu 48 de bani. Deci, este o decizie pentru a susțin un nivel de preț care să fie plătibil de către moldoveni și vom reveni la intrarea în vigoare a acestei decizii cu 48 de bani plus la litru într-o perioadă mai întârziată”, a declarat Vasile Tofan.

Amintim că, acum o săptămână, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis majorarea marjei comerciale pentru carburanți cu încă 48 de bani pentru fiecare litru, la o lună de la majorarea cotei cu alți 20 de bani. ANRE a precizat că această majorare nu reprezintă o nouă ajustare semestrială a marjei comerciale, ci aplicarea unei obligații prevăzute de Legea privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere.

Drept urmare, marja comercială specifică urma să crească din 1 august de la 3,82 lei la 4,30 lei pe litru pentru benzină și de la 3,84 lei la 4,32 lei pe litru pentru motorină. 

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...