100 de ani de la moartea lui Victor Babeș, savantul și discipolul lui Pasteur care a revoluționat medicina românească

Astăzi se face un secol de la moartea lui Victor Babeș, unul dintre cei mai importanți savanți români, bacteriolog și morfopatolog care a revoluționat medicina prin cercetările sale asupra bolilor infecțioase, vaccinurilor și microorganismelor patogene. Discipol și colaborator al celebrului Louis Pasteur, Babeș a pus bazele școlii românești de microbiologie și a înființat primul institut de cercetări științifice din România, contribuind decisiv la modernizarea medicinei românești.

Născut la Viena, în 1854, într-o familie cu rădăcini bănățene, Victor Babeș era fiul lui Vincențiu Babeș, militant pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar și membru al Academiei Române. Deși și-a început studiile în domeniul artei dramatice, la Budapesta, moartea surorii sale, Alma, răpusă de tuberculoză la o vârstă fragedă, l-a determinat să-și schimbe radical drumul și să se înscrie la Medicină. A studiat la Budapesta și Viena, unde și-a obținut doctoratul în 1878.

Pasionat de cercetarea bolilor și de mecanismele prin care acestea se răspândesc, Babeș și-a început cariera științifică în laboratorul de Anatomie Patologică din Budapesta. În 1881 a primit o bursă care i-a permis să-și continue specializarea în marile centre medicale europene. A lucrat la Berlin, alături de Rudolf Virchow și Robert Koch, la München și Strasbourg, iar la Paris a intrat în contact cu Louis Pasteur și Victor André Cornil, personalități care au marcat decisiv dezvoltarea microbiologiei.

Colaborarea cu Cornil s-a concretizat în 1885 prin publicarea lucrării „Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses” („Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”), considerată una dintre lucrările fundamentale ale bacteriologiei moderne. Tratatul a sistematizat cunoștințele despre bacterii și rolul acestora în producerea bolilor infecțioase, contribuind la dezvoltarea unei noi abordări științifice în medicină.

În 1887, Victor Babeș a ales să se stabilească la București, unde a fost numit profesor de Anatomie Patologică și Bacteriologie la Facultatea de Medicină. Decizia avea să schimbe decisiv evoluția cercetării medicale din România. În același an, a pus bazele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București, instituție înființată prin lege și inaugurată în 1902, care avea să-i poarte ulterior numele. Aici a organizat, în 1888, un centru de vaccinare antirabică, al treilea de acest fel din lume, după cele de la Paris și Odesa.

Activitatea sa științifică a avut un impact major asupra înțelegerii și combaterii unor boli grave, precum tuberculoza, lepra, rabia și difteria. Babeș a identificat numeroase microorganisme patogene și a elaborat metode de studiere și diferențiere a bacteriilor. În 1884, a descris granulațiile din interiorul unor bacterii, cunoscute ulterior drept granulațiile Babeș-Ernst, importante pentru identificarea anumitor germeni patogeni.

Un loc aparte în moștenirea sa științifică îl ocupă cercetările asupra antagonismului dintre microorganisme. În 1885, Babeș a descris fenomenul de antibioză, demonstrând că unele bacterii pot produce substanțe capabile să împiedice dezvoltarea altor microorganisme. Ideea anticipa principii care aveau să stea la baza dezvoltării antibioticelor în secolul al XX-lea. Savantul intuia deja potențialul terapeutic al acestor mecanisme, scriind: „Există microorganisme ce pot elabora substanțe capabile de a opri dezvoltarea și nocivitatea altor microorganisme… Noi orientări în terapeutică se întrevăd”.

Babeș a avut contribuții importante și în domeniul vaccinării. A introdus vaccinarea antirabică în România și a dezvoltat o metodă proprie de tratament, asociind, în cazurile grave, vaccinarea cu seroterapia. În 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, a preparat un vaccin antiholeric pentru combaterea epidemiei izbucnite în rândul Armatei Române aflate în campanie în Bulgaria.

Preocupările sale nu s-au limitat însă la laborator. Victor Babeș a înțeles că sănătatea publică depinde și de condițiile sociale în care trăiesc oamenii. Studiind pelagra, boală care afecta în special populația rurală săracă, a susținut că prevenirea acesteia presupune combaterea mizeriei și a inegalităților sociale. În 1907, formula tranșant una dintre cele mai cunoscute concluzii ale sale: „Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor”.

În 1892, împreună cu medicii Gheorghe Marinescu și Paul Blocq, a publicat „Atlas de histologie patologică a sistemului nervos”, o lucrare importantă pentru dezvoltarea neurologiei și anatomiei patologice. A publicat numeroase studii și tratate despre rabie, lepră, pelagră, holeră și seroterapia antidifterică, contribuind la dezvoltarea medicinei umane și veterinare.

Recunoașterea internațională a activității sale a fost pe măsura contribuțiilor științifice. Triplu laureat al Academiei de Științe din Paris, distins cu premii prestigioase în Franța, Babeș a devenit membru titular al Academiei Române în 1893. A ocupat ulterior funcția de vicepreședinte al instituției și a condus Secțiunea Științifică a Academiei Române între 1922 și 1925.

Alegerea de a se stabili la București i-a oferit României un savant de anvergură internațională și a făcut posibilă dezvoltarea unei școli medicale proprii. Unele evocări biografice susțin că mutarea sa i-ar fi diminuat șansele unei recunoașteri internaționale și mai mari, inclusiv printr-un posibil Premiu Nobel.

Victor Babeș a murit la București, pe 19 octombrie 1926, la vârsta de 71 de ani.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...