102 ani de la intrarea în vigoare a Constituției României Întregite

Astăzi se împlinesc 102 ani de la intrarea în vigoarea a Constituției României adoptată după Marea Unire din 1918, lege supremă promulgată de Regelea Ferdinand I. Constituția României Întregite a fost una dintre cele mai avansate și democratice din Europa acelui timp.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, așa cum a rămas în istoria românilor, consfințea realizarea României Mari și avea la bază Constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, jumătate s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I reprezenta elementul cheie al vieții politice. Suveranul exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate.

Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral, format din Senat și Adunarea Deputaților, și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Puterea executivă, încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare. Formula intrată în uz care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era „Regele domnește, nu guvernează”. Pputerea judecătorească era atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

De asemenea, pentru prima dată, Constituția acorda din oficiu cetățenie deplină reprezentanților minorităților etnice. „Deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de origina etnică și de limbă, nu constitue în România o piedică spre a dobândi drepturile civile și politice și a le exercita”, se arăta în noua Lege Supremă.

Constituția din 1923 a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938, care avea un caracter autoritar. După evenimentele de la 23 august 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Legea Supremă a fost supusă, de fapt, unor încălcări permanente în următorii ani, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a Moscovei, până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui Mihai pe un act nelegal de abdicare. Prin lovitura de stat, comuniștii au desființat, de fapt, nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.