Astăzi se împlinesc 106 ani din ziua în care Bucovina de Nord, parte a vechiului Principat al Moldovei, care s-a aflat aproape un secol și jumătate sub ocupația Imperiului Austriac, se unea cu țara-mamă România. În dimineața zilei de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat „Unirea necondiționată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.
Se întâmpla după ce, în același an, pe 27 martie, Sfatul Țării de la Chișinău votase Actul Unirii Basarabiei cu România, iar după decizia istorică de la Cernăuți, peste doar două zile, avea să se producă Marea Unire de la Alba Iulia, când și Transilvania a revenit în sânul țării-mamă, formându-se astfel România Mare.
Un aport deosebit la îndeplinirea acestui deziderat l-au avut societățile național-culturale, în primul rând Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, ctitorită la 1 mai 1862, de frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi, sprijiniți de alți cărturari bucovineni, printre care marele Aron Pumnul, mentorul lui Mihai Eminescu, precum şi de societățile academice române de la Universitatea din Cernăuți.
Din 1940 și, respectiv, din 1944, Bucovina a fost „detrunchiată”: mai mult de jumătate a fost anexată de URSS, din 1991 succedându-i Ucraina, iar mai puțin de jumătate continuă să facă parte din România (fostele județe Câmpulung Moldovenesc, Suceava, mai mult de jumătate din fostul județ Rădăuți).
