
Acum 155 de ani, în 5 decembrie 1870, în județul Brăila, se năștea Stan Poetaș, remarcabilul general al Armatei Române, participant la operațiuni importante din Primul Război Mondial și la campanii de înăbușire a terorii bolșevice în Basarabia, în primul an după Unirea provinciei cu Regatul României.
În Primul Război Mondial, după 1916, Stan Poetaș a condus o mare unitate, Brigada 17 Infanterie. A luptat mai întâi în Dobrogea, dar şi-a făcut datoria şi în luptele pentru București, din noiembrie 1916. Este cel care a condus bătălia de la Neaglov-Argeș, încheiată cu o captură impresionantă a armatei române. A luptat la Mărășești şi Muncelu, acolo unde soldații români au scăldat cu sânge una dintre cele mai mari victorii din istoria românilor.
În 1918, în special în Basarabia, bandele de bolșevici proveniți din Armata Roșie începuseră să-și facă tot mai mult prezența, mai ales în nordul provinciei. Administrația Basarabiei a cerut ajutor în fața terorii bolșevicilor, iar regele și guvernul au trimis armata în ajutor.
La toate aceste evenimente a participat din plin și generalul Stan Poetaș. În ianuarie 1919, trupele române au primit informaţii legate de pregătirea bandelor sovietice pentru a trece râul Nistru, în zona actualului oraș Otaci din raionul Ocnița, lucru care s-a și întâmplat în 8 ianuarie. Trupele române au fost atacate din spate, mai exact din unele sate unde mici grupări de soldați bolșevici racolase susținători.
Generalul Poetaș a decis să inspecteze batalionul pe care îl conducea. „Deşi i se atrăsese atenţia asupra pericolului să nu intre în sat căci populaţia e răsculată, ceea ce dânsul nu a voit a crede; coboară pe şoseaua Otaci – Calaraşeuca și este atacat, fiind omorât și cadavrul batjocorit”, se arată în notele prezentate de batalionul pe care îl conducea. Cadavrul său a fost aruncat într-o groapă de nisip. Cel care l-a împușcat avea să fie judecat și condamnat la moarte în anul 1929.
Istoricul Constantin Kirițescu a scris astfel despre moartea generalului Stan Poetaş: „I-a fost dat să moară, lovit de un glonţ mişel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar, Neajlov și la Mărășești, înfruntase de atâtea ori moartea în față, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”. După eliberarea localității, în ziua de 11 ianuarie 1919, trupul generalului Stan Poetaș este descoperit și transportat la Soroca. Înmormântarea a avut loc la Soroca în 14 ianuarie.
În toamna anului 1921, în centrul orașului Soroca a fost inaugurat un impresionant monument în memoria eroului Stan Poetaș, o operă a sculptorului George Dimitriu. Înainte de venirea ocupanților sovietici, în iunie 1940, a fost evacuat la București și repartizat Muzeului Militar. După eliberare statuia a fost readusă la Soroca și reinstalată în anul 1942. Peste doi ani, Basarabia a fost ocupată din nou de sovietici, iar reprezentanții regimului de ocupație au distrus monumentul și l-au topit.
Inițial, pe locul unde fusese ucis generalul Stan Poetaș fusese ridicată o cruce de lemn care să amintească de jertfa acestui erou. În august 1929, în Otaci a fost ridicat un monument din piatră albă, de 2,5 metri înălțime, în cinstea eroului Stan Poetaș. Acesta era amplasat în apropiere de șoseaua Otaci-Soroca, fiind împrejmuit cu stâlpi de piatră și lanțuri de fier. Ulterior, acesta a fost distrus de sovietici, iar, în prezent, la inițiativa Asociației „Monumentum” are loc reconstituirea acestui monument. Monumentul va avea forma unui crucifix celtic (crucea Sfântului Apostol Andrei) pe care vor fi inscripționate numele preoților din județul Soroca deportați în Siberia, dar și inițialele Generalului Stan Poetaș. În jurul crucii vor fi montate scaune, borduri și stâlpi din piatră și lanțuri metalice. Ansamblul monumental va fi amplasat pe locul unde a fost omorât generalul Stan Poetaș.
De asemenea, în 2018, în curtea muzeului de istorie din Soroca a fost inaugurat un monument funerar în cinstea generalului Stan Poetaș, tot cu sprijinul Asociației „Monuentum”.