158 de ani de când leul a devenit moneda națională a românilor. Primii bani au fost bătuți în Anglia

Leul, moneda națională a României și Republicii Moldova, a ajuns la vârsta de 158 de ani. În data de 22 aprilie 1867, la opt ani de la Unirea Principatelor Române, și la un an de la constituirea statului unitar România, a fost adoptată prima lege monetară. Documentul istoric a fost promulgat de proaspătul domnitor al României, Carol I, care se afla la conducerea țării de aproximativ un an.

Primele monede, de 1, 2, 5 şi 10 bani, au fost bătute în Anglia, la Birmingham, precum și la o monetărie din Bruxelles. Din 1870, monedele au început să fie emise de către Monetăria Statului Român. În 1868 a fost emisă prima monedă românească de aur, având valoarea de 20 de lei, într-un tiraj redus, de doar 200 de piese. Majoritatea au fost dăruite politicienilor români şi diplomaţilor străini ai vremii, dar şi unor suverani europeni.

Baterea monedei din aur şi argint a fost întârziată nu numai de lipsa mijloacelor financiare, dar şi de natura relaţiilor de dependenţă a statului român faţă de Imperiul Otoman. Luând în consideraţie aceste dificultăţi, legea monetară din anul 1867 prevedea ca, pentru început, să se bată doar monede de bronz. În primul deceniu de la legea monetară au fost bătute monede din aur în cantităţi mici (102 000 lei), faţă de cele din bronz (4 milioane de lei doar la prima comandă din 1867) şi de cele din argint (aproximativ 14 milioane de lei între 1873-1876).

Denumirea de leu își are originea de la talerii olandezi (în neerlandeză Leeuwendaalder, iar în germană Löwentaler), monedă care se folosea pe larg în Moldova și Valahia în secolul al XVII-lea. Acestea aveau gravat pe revers un leu rampant, ridicat în două labe. Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani. Mai târziu, în 1879, după același exemplu a mers și Bulgaria, care și-a denumit moneda națională „lev”, adică leu.