167 de ani de la moartea lui Barbu Lăutaru, legendarul cântăreț care a impresionat Europa și a ridicat lăutaria la rang de artă

Astăzi se împlinesc 167 de ani de la moartea lui Barbu Lăutaru, cel cei mai cunoscut și apreciat lăutar din spațiul românesc din secolul al 19-lea. Cântăreț, cobzar și lider incontestabil al breslei lăutarilor din Iași, timp de peste patru decenii, Barbu Lăutaru a rămas în memoria colectivă ca un artist care a ridicat muzica lăutărească la rang de artă, devenind o figură legendară a culturii românești.

Unele surse menționează că s-a născut în satul Mereni, astăzi raionul Anenii Noi, din Republica Moldova, în anul 1780, deși alte surse spun că ar fi originar din orașul Iași. Încă de la vârsta de 12-14 ani, talentul său a atras atenția, iar numele său apare documentat pentru prima oară în 1808, într-o catagrafiere a locuitorilor Iașului.

A fost cântăreț bisericesc la Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur – Zlataust” și, timp de 45 de ani, staroste al lăutarilor din Iași, fiind respectat și ascultat atât de artiștii din breaslă, cât și de boierimea moldavă.

Barbu Lăutaru a avut cinci copii, dintre care patru băieți (Gheorghe, Vasile, Ion și Teodor) și o fată. Trei dintre băieți au devenit la rândul lor lăutari cunoscuți, fiind supranumiți „Scripcarii”, iar nepotul său, Dumitrache, a cântat la nai. Astfel, familia Lăutaru a continuat să ducă mai departe tradiția muzicii populare românești.

Cea mai cunoscută întâmplare din viața sa artistică este legată de vizita compozitorului maghiar Franz Liszt, care a poposit la Iași în iarna anului 1847. La un ospăț găzduit de vistiernicul Alecu Balș, Liszt a oferit o improvizație muzicală, pe care Barbu Lăutaru a reprodus-o imediat, doar din auz, spre uimirea marelui pianist. Episodul a fost relatat ulterior și în presa franceză, confirmând renumele lui Barbu ca un geniu al improvizației și al memoriei muzicale.

Barbu Lăutaru a cutreierat cu taraful său Țările Române, inclusiv Basarabia, unde a cântat la Chișinău și Telenești. Stilul său, o îmbinare de folclor românesc, melodii orientale, romanțe rusești și influențe occidentale, a pus bazele muzicii lăutărești moderne.

După moartea sa, în 18 august 1858, Barbu Lăutaru a fost înmormântat lângă zidul de nord al Bisericii Zlataust din Iași, iar mormântul său a devenit monument memorial funerar, fiind inclus în patrimoniul istoric al României.

În 1949, în semn de recunoaștere a contribuției sale, prima orchestră de stat de muzică populară din București a primit numele „Orchestra Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat „George Enescu”, păstrându-i vie amintirea în cultura muzicală românească.

Un element aparte al moștenirii sale este existența unei fotografii autentice realizate în 1852 de Costache Sturdza Scheianul, prin procedeul calotipiei – una dintre cele mai vechi tehnici fotografice. Aceasta, păstrată în arhivele Bibliotecii Academiei Române, este probabil singura imagine reală a lăutarului. Din păcate, fotografia este puțin cunoscută publicului, în majoritatea materialelor fiind folosită eronat o imagine a actorului Matei Millo în rol de lăutar.