175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul și gazetarul dedicat reîntregirii Neamului, care s-a distins prin erudiție și libertatea gândirii

Acum 175 de ani, în 15 ianuarie, la Botoșani, se năștea Mihai Eminescu, poetul, marele gânditor și publicistul Mihai Eminescu. Poetul este unanim considerat cel mai proeminent reprezentant al Literaturii Române, iar scrierile sale rămân, în continuare, de o actualitate uluitoare. 

S-a născut în familia lui Gheorghe și a Ralucăi Eminovici, fiind al șaptelea din cei 10 copii. A copilărit la Ipotești, iar din 1860 până în 1863, a urmat cursurile Liceului german din Cernăuţi. La 14 ani s-a angajat copist la Tribunalul din Botoşani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea lui Aron Pumnul, tânărul Mihai, care încă purta numele Eminovici, a plecat în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde şi-a continuat studiile liceale. A ajuns apoi la Bucureşti, urmând mai multe trupe de teatru și ajuns sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În perioada 1869-1872 a fost la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, matematică, anatomie, fizică, astronomie. Acolo a făcut parte din societățile literare „România” şi „România jună”. Tot la Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept. În 1872 o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle, cea care a devenit apoi marea lui iubire.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici, care era închinată memoriei profesorului său.

Tot în 1866 a început să colaboreze la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit şi l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. În 1870 a început să colaboreze la revista ieşeană „Convorbiri literare”. Eminescu s-a stabilit la Iaşi şi a început să frecventeze şedinţele junimiştilor, unde îşi citea lucrările. Diversitatea, profunzimea şi expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”.

În acelaşi an, Mihai Eminescu a intrat în publicistică. Îndemnat de Titu Maiorescu, care la acea vreme era ministrul Cultelor, să-şi completeze studiile, a plecat la Berlin, unde a studiat, între anii 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită şi mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria ştiinţei și altele.

După ce a revenit în ţară, a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale din Iaşi (1874). În această perioadă l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten.

Activitatea cea mai bogată a avut-o în redacţia ziarului „Timpul”, publicaţie care a apărut pentru prima dată la Bucureşti, în martie 1876 și preluată peste un an de Titu Maiorescu. În 1877, o telegramă trimisă de Maiorescu îi comunica poetului oferta de a intra în redacţia publicaţiei conservatoare din București. Intrarea poetului în redacţia publicaţiei bucureştene marchează un moment de răscruce în cariera jurnalistică a acestuia. Aici desfăşoară vreme de şase ani cea mai intensă activitate publicistică.

În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-şef, funcţie pe care o va ocupa până la sfârşitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică. Multe din articolele publicate de Eminescu erau semnate cu pseudonime. Numele lui Eminescu a apărut pentru prima oară în paginile „Timpului” în septembrie 1877. În 1881 începe să polemizeze cu ziarul liberal „Românul”, pe tema situaţiei românilor din Imperiul Austro-Ungar.

Independenţa de gândire a lui Eminescu şi refuzul lui de a se înrola ideologic au dus la înlăturarea sa de la conducerea ziarului, la sfârşitul anului 1881. Eminescu rămâne angajat al redacţiei, scriind trei articole pe săptămână. Ziarul „Timpul” şi-a încetat apariţia în martie 1884.

Primul şi singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui M. Eminescu a apărut în decembrie 1883, purtând titlul „Poesii” şi fiind tipărit cu sprijinul lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediţie a poeziilor eminesciene.

În 1883, când avea doar 33 de ani, poetul a fost lovit ca din senin, spun specialiştii, de o alienare. Mai precis, avea mai multe crize, acuza dureri de cap, insomnii şi chiar avea deliruri.

A fost internat la sfârşitul lunii iunie a anului 1883 în sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti. În octombrie 1883, este trimis de urgenţă cu fonduri strânse de Titu Maiorescu, la tratament la Viena.  

În ultimii şase ani ai vieţii sale, poetul s-a plimbat mai mult prin sanatorii, cu perioade de revenire, în care părea acelaşi Mihai Eminescu, pe care îl cunoşteau contemporanii săi înainte de momentul fatidic din 1883. După sosirea din Viena, a stat şi la Bucureşti, şi la Iaşi, fiind internat din nou la Socola, dar şi la Mănăstirea Neamţului.

În noiembrie 1888, Eminescu începe să colaboreze la „România liberă”. De la „România liberă”, Eminescu trece la „Fântâna Blanduziei”, unde colaborează în decembrie 1888 şi în ianuarie 1889.

În ultimii ani s-a stabilit la Botoşani, la sora sa Henrieta. În iulie, acelaşi an, a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în Bucureşti, însoţit de Veronica Micle. Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

Precizăm, în 1883 Mihai Eminescu a fost ales membru al Societăţii Presei Române, condusă de B.P. Hasdeu. La 28 octombrie 1948 devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române.