Astăzi se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Vasile Stroescu, nobil basarabean, susținător înverșunat al școlilor și bisericilor românești din Ardeal, om de cultură, care a fost unul dintre fruntașii Unirii Basarabiei cu România din 1918. La sfârșitul lunii noiembrie 1919, când tocmai împlinise 74 de ani, Vasile Stroescu, fiind ales deputat din circumscripțiile Basarabiei, a prezidat prima ședință a Adunării Deputaților a Parlamentului României Mari, în calitatea sa de decan de vârstă.
„Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre. Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa Dumnezeu să ne ajute!”, a rostit Vasile Stroescu în fața celor 500 de deputați aleși, adunați în Ateneul de la București.
Cu doi ani mai devreme, Vasile Stroescu se afla în Statele Unite, în San Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluţiei Ruse. În martie 1917, Vasile Stroescu a trimis o scrisoare la Partidul Naţional Moldovenesc de la Chişinău întorcându-se imediat pentru a participa şi a contribui la realizarea Unirii românilor.
Vasile Stroescu s-a născut în 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, jud. Hotin (actualul raion Edineț), în Basarabia, administrată deja de peste trei decenii de Imperiul Rus. S-a născut într-o familie bogată și cu moșii întinse în nordul Basarabiei, din părinți descendenți ai unor boieri moldoveni cu influență.
A învăţat la Liceul din Chişinău, la cel din Kameneţ-Podolski şi la Liceul „Richelieu“ din Odesa. Ulterior, a studiat Dreptul la universităţile din Moscova, Petersburg şi Berlin, mergând, practic, pe urmele fratelui mai mare, Mihail. Apoi, a călătorit prin Europa. Reîntors acasă, a fost judecător la Tribunalul din Hotin până la moartea tatălui său, în 1875, când a renunţat la carieră şi s-a stabilit în satul Brânzeni, judeţul Bălţi, unde avea o moşie.
Întors în Basarabia, în anul 1867, a funcţionat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului B.P. Haşdeu, care îl aprecia în mod deosebit „ca bun jurist, inteligent şi orator desăvârşit”.
A fost un luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia şi în Transilvania. Din dorinţa de a sprijini ţărănimea şi populaţia săracă din Basarabia, a dorit să le construiască şcoli şi biserici în care învăţătura şi slujbele religioase să se efectueze numai în limba română. A fost dispus să ofere Zemstvei din Basarabia sursele financiare, care, însă, nu au fost acceptate de administrația rusească.
Nu s-a lăsat bătut. Fiind convins de obârșia sa nobilă din Ardeal, îşi îndreaptă atenţia spre românii din Vechiul Regat şi din Transilvania. Doar în Principatul Moldovei a contribuit cu sume enorme pentru fondarea a 30 de şcoli primare. În 1906, când Vechiul Regat sărbătorea 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, Vasile Stroescu vizitează marea expoziţie de la Bucureşti şi face donații mari pentru bisericile din Regat.
Iar în perioada 1910-1913, a contribuit financiar pentru construcția și reparația a 216 biserici și școli din Ardeal, în special din județul Alba. De exemplu, în aprilie 1910, fiind creştin ortodox, a trimis bisericii greco-catolice din Ardeal o sumă imensă pentru a contracara efectele unei legi a învăţământului din 1907, prin care se urmărea maghiarizarea învăţământului confesional românesc din Transilvania.
„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”, se arăta în crezul lui Vasile Stroescu.
Pe lângă limba română din familie, cunoștea rusa și alte limbi slave, franceza, italiana, germana și engleza. Istoricul Nicolae Iorga îl numea în „Neamul românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii româneşti”.
La data de 24 mai 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga Culturală i-a adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu şi-l proclamă membru de onoare”.
A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 9.000 hectare. Le-a administrat atât de bine, încât, spre sfârşitul vieţii sale, ajunsese să deţină 25.000 hectare, cărora li se adăugau mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi şi numeroase conace.
A murit în aprilie 1926, la vârsta de 80 de ani, fiind înmormântat la București, în Cimitirul „Sfânta Vineri”. Autoritățile i-au organizat funeralii naționale.
