19 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, mare duhovnic român și mărturistor în temnițele comuniste

Astăzi s-au împlinit 19 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Gheorghe Calciu- Dumitreasa, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români și mărturisitori din temnițele comuniste, acolo unde a pătimit peste două decenii.

Gheorghe Calciu s-a născut în data de 24 noiembrie 1925 fiind mezinul unei familii de oameni simpli, cu 11 copii, din Mahmudia, Tulcea. În 1946, tânărul tulcean s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A fost arestat în mai 1948 cu acuzația de tipărire de manifeste anti-comuniste, dar şi de ajutorarea unor lideri ai studenţimii naționaliste.

Reeducarea de la Pitești

A fost condamnat la opt ani de închisoare şi transferat la penitenciarul Piteşti în februarie 1949. A fost întemniţat la parterul închisorii, la secţia de temniţă grea și bătut pentru prima dată în mai 1950. În decembrie 1950, Gheorghe Calciu a intrat în „demascările” conduse de Eugen Ţurcanu, însă cedează torturilor şi ajunge să denunţe inclusiv oameni nevinovaţi.

„Tortura era aşa de mare încât la un moment dat simţeai că tot ce n-ai spus este o piatră pentru tine: nu mai puteai să o duci. A ascunde ceva, orice, despre părinţi, despre prieteni, a nu mărturisi până la capăt, toate deveneau aşa de monstruoase în timpul acela de teroare, (…), încât îţi plesnea capul şi te duceai singur şi spuneai. Şi astfel inima noastră s-a golit. Sufletul nostru a murit, sau cel puţin a amorţit”, povestea părintele.

În 1951, este transferat la Gherla, dar continuă să fie sub influența „reeducării”.

Renașterea

În timp, începe totuși să-și revină, iar în 1955 refuză să ofere mărturia mincinoasă pe care i-o cereau anchetatorii, care doreau să pună fenomenul demascărilor pe seama deținuților.

Apoi, este închis la Jilava. Acolo îşi taie venele pentru a-l ajuta cu sângele său pe Constantin Oprişan, care era grav bolnav, potrivit site-ului fericiticeiprigoniti.net.

„Securitatea ne-a împărţit în aşa fel încât în fiecare celulă să fie un om destructiv, fie moral, fie fizic. La noi l-au băgat pe Costache Oprişan, care-şi scuipa plămânii – nu fac o figură de stil, realmente în fiecare dimineaţă scuipa cheaguri de sânge şi bucăţi de plămâni. […] Noi am rezistat pentru că ne-am grupat în jurul lui Constantin Oprişan care a fost un om deosebit, un adevărat sfânt!”.

„După infernul căderii şi al îndoielilor de mai înainte, acum era cu adevărat un paradis. Aveam o linie, un curaj, aveam o tărie. Mă certam regulat cu gardienii pentru Costache Oprişan! Mâncam bătaie, dar nu mă mai dureau nici loviturile, nici nimic!”, mărturisea părintele.

Cele șapte cuvinte către tineri

Eliberat în 1963, i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Viişoara. A fost urmărit permanent de Securitate, însă a refuzat orice colaborare. În 1967 și-a luat licența în Filologie, apoi, cu sprijinul Patriarhului Justinian, a urmat Teologia și a fost hirotonit, așa cum își promisese în detenție.

În 1978, în Postul Paștelui, a luat poziție publică împotriva demolării bisericilor și a ținut seria de predici cunoscută sub numele „Cuvinte pentru tineri”. A fost îndepărtat de la Seminar, iar cazul său a devenit cunoscut prin Europa Liberă. Securitatea a încercat fără succes să îl compromită. A primit amenințări, iar familia lui a fost supusă presiunilor, însă nu a renunțat.

A fost rearestat pe 10 martie 1979, fiind acuzat de implicare în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, și condamnat la 10 ani. A trecut prin psihiatrie, apoi a fost mutat la Aiud, într-o celulă cu deținuți de drept comun cărora li s-a cerut să îl ucidă. După discuțiile cu el, aceștia au renunțat la planul impus.

Din temniță la Casa Albă

Presiunile internaționale venite de la Ronald Reagan, Margaret Thatcher și Papa Ioan Paul al II-lea au dus la eliberarea sa în 1984. În 1985 a fost obligat să părăsească țara împreună cu familia. Caterisirea decisă de Biserica Ortodoxă Română în 1984 a fost ridicată zece ani mai târziu de Patriarhul Teoctist.

Ajuns în Statele Unite, a lucrat inițial ca muncitor necalificat, apoi a preluat conducerea unei parohii ortodoxe din Washington. A fost primit la Casa Albă atât de Ronald Reagan, cât și de George Bush Sr.

După Revoluție a revenit anual în România. A murit pe 21 noiembrie 2006 și, conform dorinței lui, a fost înmormântat la mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț.

Sursa: Basilica.ro