
Deputații români au votat miercuri o lege prin care au instituit anul 2025 drept „Anul național al copilului”. Inițiativa aparține Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și stabilește o serie de acțiuni menite să le asigure o mai bună protecție copiilor și să contribuie la dezvoltarea lor.
Astfel, pe parcursul întregului an, vor fi organizate diverse manifestări sociale, educaționale, culturale și civice dedicate celor mici, vor fi alocate fonduri specifice pentru susținerea acestor inițiative și prioritizate investițiile în infrastructura destinată copiilor.
„Doresc să le mulțumesc celor de la Salvați Copiii România, alături de care am conturat inițiativa privind instituirea Anului Național al Copilului, precum și UNICEF, World Vision și FONPC pentru parteneriat, adresându-le mulțumiri colegilor parlamentari care au susținut și au votat acest proiect important care va consolida contextul național și toate demersurile întreprinse de Guvernul României condus de premierul Marcel Ciolacu”, a declarat ministrul Familiei, Natalia-Elena Intotero, citată de Basilica.ro.
Potrivit sursei citate, România a avansat mult în ultimele decenii în ceea ce privește protecția drepturilor copilului, dar inechitatea este în continuare o realitate la nivelul societății românești și încă există mulți copii care se află în risc de excluziune socială sau sărăcie. La nivelul UE, peste 19 milioane de copii se află în situații similare, semnalează Ministerul Familiei de la București.
Deși există legislație națională specifică, o strategie clară și un plan de acțiune denumit Garanția Europeană pentru Copii la nivelul tuturor Statelor Membre UE, prin adoptarea Legii privind instituirea Anului Național al Copilului, România face un pas în plus și dă un semnal important că prioritizează proiectele, investițiile și această cultură care are la centrul său cea mai importantă comoară a unei țări – copiii, mai precizează sursa.