Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2026 Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar. Prin urmare, vă propunem să descoperim lunar chipuri de sfinte femei – mame, soții, monahii și mucenițe – modele de viețuire creștină din toate timpurile.
Sfânta Emilia a trăit în Cappadocia în secolul al IV-lea și este considerată „mamă de sfinți”, dintre care cel mai cunoscut este Sfântul Vasile cel Mare. Viața ei ne oferă „un exemplu remarcabil despre cum sfințenia odrăslește sfințenie” (Patriarhul Daniel).
Împreună cu soțul său, Sf. Vasile cel Bătrân, au avut zece copii, dintre care cinci au devenit sfinți în calendarul Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Petru al Sevastiei, Sf. Cuv. Navcratie și Sf. Macrina cea Tânără.
Fiică a unui martir, Sfânta Emilia și-a dedicat viața creșterii și educației creștine a copiilor săi. Fiul său, Grigorie, menționează în scrierea dedicată surorii sale, Sfânta Macrina, că mama lor „era plină de virtute, așa încât întotdeauna se călăuzea după voia lui Dumnezeu” și „iubea viața curată și nepătată”.
După ce unul dintre fii, Navcratie, a murit subit la vârsta de 27 de ani, sfânta a fost ridicată din „adâncul întristării” de Sfânta Macrina.
Sfânta Emilia a împărțit toate bunurile copiilor și s-a retras cu fiica ei la o mănăstire în Pont (nord-estul Asiei Mici), unde li s-au alăturat mai multe femei.
A trecut la Domnul în brațele copiilor, Macrina și Petru, rugându-i să-i așeze trupul lângă cel al soțului său.
În sinaxarele grecești este pomenită la 30 mai, iar în Proloagele de la Ohrida la 8 mai.
Sfânta Iuliana este un alt exemplu de sfințenie dobândită în viața de familie. Aceasta a trăit în secolele XVI – XVII în satul Lazarevo de lângă orașul rusesc Murom. Încă din copilărie s-a remarcat prin blândețe, ascultare și dragoste de rugăciune, trăsături care s-au perpetuat și după ce și-a întemeiat o familie.
Unul dintre fiii săi i-a întocmit biografia din care se desprinde imaginea unei femei jertfitoare până la capăt. Chiar dacă era căsătorită cu un nobil, și-a ales o îndeletnicire prin care câștiga bani pentru a hrăni și a îmbrăca familii întregi.
A avut șase fii și o fiică. După moartea succesivă a doi fii, i-a cerut soțului permisiunea de a intra într-o mănăstire, dar acesta a convins-o să rămână în lume pentru a-i crește pe ceilalți copii. În schimb, viața ei duhovnicească s-a intensificat prin postire mai aspră, mai multă rugăciune și mai puțin somn.
După moartea soțului, a trăit într-o sărăcie extremă, împărțind tot ce avea celor aflați în nevoie. Când fiul ei i-a dat bani pentru a-și lua o haină de iarnă, sfânta i-a împărțit săracilor.
Odată, pe când se ruga, diavolii au atacat-o. L-a chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae, care a apărut de îndată și i-a alungat.
În timpul unei foamete cumplite (1601-1603), cu rugăciunile sale a îndulcit gustul amar al unor ierburi, din care s-a făcut pâine.
A trecut la Domnul la 70 de ani, după ce i-a îndemnat pe toți la dragoste și rugăciune. Zece ani mai târziu, mormântul său a răspândit bună mireasmă, iar trupul i-a fost găsit nestricat. De atunci, cultul ei s-a răspândit, până la recunoașterea oficială a sfințeniei sale în 1988.
Sfânta Iuliana este ocrotitoarea familiei și ajutătoare a celor care doresc să se căsătorească.
Sfânta Genoveva s-a născut în anul 422 în Nanterre, în apropiere de Paris. De la o vârstă fragedă i s-a prorocit faptul că a fost aleasă pentru a ajuta la mântuirea unui număr mare de oameni.
Deoarece în Galia nu existau încă mănăstiri, a dus o viață ascetică în casa părinților, iar după moartea lor, în casa nașei sale din Paris.
Locuitorii orașului au recunoscut de timpuriu sfințenia tinerei care îi vindeca pe bolnavi și alunga demonii. Sfânta, care avea evlavie la primii sfinți galezi, a pus să se construiască o biserică pe locul unde fusese mormântul Sfântului Dionisie de Paris și îi încuraja pe oameni să meargă în pelerinaj, chiar și pe vreme rea. Într-o zi s-a dus la biserică în plină furtună, cu o lumânare în mână, fără ca flacăra să se stingă. Această minune este uneori redată și în icoanele sale.
Și-a căpătat irevocabil renumele de ocrotitoare a Parisului după ce, prin rugăciunea sa, a apărat cetatea de invazia hunilor din anul 451.
A trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani. Timp de secole moaștele sale au fost așezate în biserica Sf. Genoveva din Paris, pe o colină ce-i poartă numele, unde s-au săvârșit numeroase minuni.
Sfintele moaște au fost în cea mai mare parte arse și aruncate în Sena în timpul Revoluției din 1793, iar biserica în care erau așezate a fost transformată în mausoleu pentru personalitățile franceze.
Sf. Sinclitichia este considerată întemeietoarea monahismului feminin, așa cum Sfântul Antonie cel Mare este fondatorul monahismului pentru bărbați.
Cuvioasa a trăit în secolul al IV-lea, inițial în Alexandria, unde l-a cunoscut pe Sfântul Atanasie cel Mare, cel care avea să-i scrie viața.
După moartea părinților, a plecat în pustie împreună cu sora sa oarbă. În viața sa este consemnat faptul că înainte de a părăsi orașul, un preot „i-a tuns cosițele”, părul fiind considerat o podoabă a femeilor. Această mențiune sugerează tunderea sa în monahism și adoptarea unui stil de viață mai simplu.
În timp, a atras în jurul său mai multe femei, care îi ascultau învățăturile înțelepte, devenind o adevărată amma duhovnicească.
Cu trupul istovit de post și slăbit de nevoință, a suportat cu răbdare ispitele vrăjmașului, care a supus-o timp de trei ani și jumătate unor încercări asemenea celor trăite de dreptul Iov vreme de treizeci și cinci de ani. Sfânta a suportat cu mult curaj o boală care o măcina încet din interior, iar spre final, vrăjmașul i-a luat și glasul.
Cuvioasa Sinclitichia și-a păstrat seninătatea în aceste ultime încercări și a trecut la Domnul după ce le-a dat o ultimă povață ucenicelor sale.
Învățăturile sale sunt consemnate în culegeri de scrieri patristice precum Patericul Egiptean sau Everghetinosul.
Sfânta Domnica și-a părăsit ținutul natal, Cartagina, și a venit în Alexandria, unde a întâlnit patru fecioare păgâne. Cele cinci tinere au decis să meargă împreună la Constantinopol, pentru a intra într-o mănăstire. Cele patru fecioare păgâne au fost botezate și au început să trăiască ca monahii.
Sfânta Domnica s-a distins prin învățăturile sale pline de înțelepciune și prin faptul că vindeca numeroși bolnavi, în special pe demonizați, și avea darul prorociei. Însuși Împăratul Teodosie cel Mare cu întreaga sa curte a vizitat-o.
Cu ajutorul patriarhului, cuvioasa a ridicat o mănăstire închinată Sfântului Proroc Zaharia, unde a fost numită stareță.
Sfânta Domnica a trecut la Domnul la o vârstă înaintată, în jurul anului 474. Imediat după moartea sa, un cutremur a zguduit întreaga regiune, iar monahiile au văzut-o pe cer, însoțită de o mulțime de călugări și călugărițe.
Sfânta Tatiana s-a născut în familia unui consul din Roma, care era creștin în ascuns. Și-a închinat de tânără viața lui Hristos, devenind diaconiță la una dintre bisericile cetății.
A trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235), care era încă adolescent, astfel încât puterea era uzurpată de conducători care îi prigoneau pe creștini. Între aceștia s-a aflat și Sfânta Tatiana, care a fost dusă la templu, unde cu puterea rugăciunii sale a dărâmat statuile idolilor și L-a mărturisit pe Hristos.
A fost supusă la chinuri înfiorătoare, din care harul lui Dumnezeu o scoatea nevătămată. Unii din cei care o torturau au devenit creștini, iar alții au suferit ei înșiși suferințele pe care voiau să i le provoace sfintei.
Văzând că nu o pot vătăma, sfintei i s-a tăiat capul. Alături de ea, a primit cununa muceniciei și tatăl ei.
După cucerirea Constantinopolului, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a adus la Mănăstirea Bistrița capul Sfintei Mucenițe Tatiana, precum și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. De aici, moaștele sfintei au fost duse la Curtea de Argeș, iar în 1955 au fost așezate în actuala Catedrală Mitropolitană din Craiova. Acestea sunt păstrate în catedrală alături de moaștele Sfântului Nifon al Constantinopolului și cele ale Sfinților Serghie și Vah.
Sfânta Nina s-a născut în Capadocia, spre sfârșitul secolului al III-lea. Crescută într-o familie evlavioasă, sfânta a avut de mică o chemare specială de la însăși Maica Domnului care i-a încredințat creștinarea Iberiei, actualul teritoriu al Georgiei.
Maica Domnului i-a dăruit ca semn al ocrotirii ei o cruce făcută din mlădițe de viță de vie.
Această cruce a fost folosită mai târziu de Sfânta Nina pentru a o vindeca pe regina Iberiei, Nana, de o boală incurabilă. Sfânta a refuzat orice răsplată, spunând că această minune nu era meritul ei, ci lucrarea lui Hristos.
Prin rugăciunile ei, bolnavii se ridicau pe deplin tămăduiți, iar din lacrimile sale se forma un izvor minunat care avea darul de a da lapte mamelor ce nu aveau.
Astfel, numeroasele minuni și vindecări îi convingeau pe păgâni să primească botezul creștin și contribuiau la împlinirea misiunii sale.
Sfânta Nina a fost unica fiică a generalului Zabulon, nașul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Sursa: Basilica.ro
