217 ani de la nașterea înaltului ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul ortodox care a întărit spiritualitatea românilor din Ardeal

Astăzi se împlinesc 217 ani de la nașterea înaltului ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul ortodox al Ardealului, care a întărit spiritualitatea ortodoxă și a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, într-o perioadă istorică plină de constrângeri. A fost fondatorul Gimnaziului Românesc din Brașov și membru de onoare al Academiei Române.

Andrei Șaguna a fost una dintre cele mai proeminente personalități pentru Biserica din Ardeal. Realizările sale sunt legate de restaurarea Mitropoliei și organizarea pe care a dat-o Bisericii Ortodoxe din Transilvania, de progresul învățământului românesc de toate gradele, de înființarea asociației ASTRA și a primei tipografii românești în Sibiu, de editarea ziarului „Telegraful Român”, de tipărirea altor cărți. Pentru epoca de aur ce a dat-o Transilvaniei, Mitropolitul Andrei Șaguna a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2011, la Sibiu, fiind sărbătorit anual pe 30 noiembrie, iar sfintele sale moaște se odihnesc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, fiind o figură importantă ca protector al României. 

Andrei Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808, la Mișcolț, în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari de lângă Moscopole, astăzi în Albania. La naștere, ierarhul a fost botezat Anastasie. În 1816, a început școala la Mișcolț, iar în 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

Între 1826-1829 a urmat cursuri de filozofie și drept la Universitatea din Pesta. În acel oraș, s-a bucurat de sprijinul material al unchiului mamei sale, Atanasie Grabovschi, un negustor macedoromân, în casa căruia și-a aflat adăpost împreună cu mama, fratele și sora sa. Casa acestuia era locul de întâlnire al fruntașilor români — mai ales oameni de carte — care au trăit în Pesta, printre care și Petru Maior.

La 24 octombrie 1833 Anastasie Șaguna s-a călugărit, luând numele Andrei. A fost hirotonit ierodiacon la 2 februarie 1834. Atunci a spus el celebrele cuvinte: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”.

Anul 1846 a însemnat o piatră de hotar în viața tânărului arhimandrit Andrei, căci de atunci și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni. Murind episcopul Vasile Moga de la Sibiu în 1845, Șaguna a fost numit vicar general al eparhiei văduvite, la 15/27 iunie 1846.

„Andrei Șaguna găsea după moartea lui Vasile Moga, în 1846, poporul român într-o stare de adevărată somnolență. Nu exista o idee mare de circulație generală, care să pună inimile în mișcare, nu se lămurise o conștiință națională viguroasă în mase, o vedere limpede a unui ideal care să dinamizeze voința tuturor. Intelectualii, puțini câți existau, erau de o factură minoră, provincială; incapabili să limpezească un ideal pe seama colectivității și să aibă curajul și puterea să militeze pentru el și să pună apele amorțite ale cugetelor în mișcare”, scria Părintele Dumitru Stăniloae.

La 12 martie 1850, a deschis la Sibiu lucrările primului sinod al eparhiei sale, la care au luat parte 24 de preoți și 20 de mireni, între care și Avram Iancu. Sinodul a adresat un memoriu Curții din Viena, prin care cerea restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, desființată în 1701, precum și convocarea unui sinod (sobor), format din preoți și mireni, care să se ocupe de organizarea ei.

În anii următori, Șaguna a adresat alte numeroase memorii Curții din Viena și mitropolitului sârb Iosif Raiacici, prin care cerea desfacerea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania de sub jurisdicția Mitropoliei sârbești din Carloviț (sub care ajunsese din 1786) și reînființarea Mitropoliei proprii pentru românii ortodocși. S-a lovit însă de rezistența tuturor: a Curții din Viena (îndeosebi a ministrului cultelor Leo Thun), a Bisericii sârbești, în frunte cu mitropolitul (din 1848 patriarhul) Iosif Raiacici și chiar a uniației din Transilvania.

Șaguna nu era însă omul care să se descurajeze. Și-a reluat strădaniile pentru realizarea acestui ideal după 1859, anul prăbușirii „regimului absolutist” de stat, căruia i-a luat locul un așa-zis „regim liberal”. Împreună cu doi reprezentanți ai românilor din Banat și Bucovina a început – în senatul imperial din Viena, – o nouă și energică acțiune pentru restaurarea Mitropoliei, adresând, în același timp, un nou memoriu împăratului.

După atâția ani de luptă, abia la 27 septembrie 1860, Curtea din Viena a dat un răspuns la nenumăratele sale intervenții în problema Mitropoliei. În sfârșit, Sinodul episcopilor sârbi și Congresul național bisericesc sârb, întrunite la Carloviț în toamna anului 1864, sub conducerea noului patriarh Samuil Mașirevici, și-a dat asentimentul la despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbească. Iar la 12/24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, se încuviința reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit. Noua Mitropolie avea ca eparhii sufragane Aradul și Caransebeșul, ultima luând ființă abia acum, în fruntea ei fiind ales vrednicul protopop brașovean Ioan Popasu.

Pentru ca să se asigure existența și autonomia Bisericii sale și în cadrul statului dualist austro-ungar, creat în 1867, mitropolitul Andrei a lucrat pentru recunoașterea noii Mitropolii printr-un articol special de lege, hotărât în Dieta constituțională a Ungariei și în Casa Magnaților, ceea ce a și izbutit, în 1868.

Mitropolitul Andrei Șaguna a murit în iunie 1873, la vârsta de 64 de ani, după ce a suferit mai mulți ani din cauza unei boli. A fost înmormântat la Biserica din Rășinari, conform dorinței sale.