220 de ani de la nașterea lui Alexandru Donici, remarcabilul fabulist și poet român

Acum 220 de ani, în 19 ianuarie 1806, se năștea Alexandru Donici, remarcabilul fabulist și poet român, care peste ani era să fie numit de Mihai Eminescu „un cuib de înțelepciune”. Alexandru sau Alecu Donici s-a născut în Principatul Moldovei, în satul Piatra-Bezin de lângă Orhei, localitatea care în prezent îi poartă numele.

A fost fiul dregătorului domnesc Dimitrie Donici și al Elenei, membră a familiei boierești Lambrino. A absolvit liceul militar din Sankt Petersburg, împreună cu fratele său, iar în 1825 este detașat ca sublocotenent într-un regiment din sudul Basarabiei, care de 13 ani se afla deja în componența Imperiului Rus. Ulterior activează la Chișinău, iar peste ani va trece Prutul în Principatul Moldovei și își va continua cariera la Iași și Piatra Neamț.  

S-a evidențiat traducând fabule ale poeților ruși Aleksandr Pușkin și Ivan Krîlov. În cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale.

La Iași, deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi – cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățământului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strânse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani.  Eminescu însuși îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune”.

Alexandru Donici este cunoscut pentru contribuțiile sale la literatura română și pentru faptul că a fost unul dintre precursorii romantismului. În 1840 și 1842, Alecu Donici a publicat două cărți de fabule în care și-a expus operele originale și traducerile sale. Fabulele sale au devenit populare pentru abordarea satirică a moravurilor sociale, ilustrând lecții morale prin intermediul personajelor animate. Printre cele mai notabile fabule se numără „Antereul lui Arvinte”, „Musca la arat”, „Racul, broasca și știuca”, și „Doi câini”, care au captivat cititorii cu umorul și înțelepciunea lor.

Alexandru Donici a fost un pionier al genului fabulelor în literatura română, utilizând animalele și faptele lor pentru a aduce în discuție teme precum ipocrizia, lăcomia și injustiția socială.

Alecu Donici a murit în 1865 în Principatele Unite, la doar două zile după ce împlinise 59 de ani. Poetul a fost înmormântat la Iași. Casa din satul Donici, raionul Orhei, unde s-a născut remarcabilul fabulist a fost transformată în muzeu în anul 1977, până atunci fiind sediul școlii din localitate.