
În ziua de 9 august 1999, începea una dintre cele mai importante transformări politice ale Rusiei postsovietice. În urmă cu exact 27 de ani, președintele Boris Elțîn îl demitea pe premierul Serghei Stepașin și îl numea în locul său pe Vladimir Putin, fost ofițer KGB și șef al FSB, pe atunci puțin cunoscut publicului larg. În aceeași zi, Elțîn îl indica explicit drept omul pe care îl vedea succesor al său la Kremlin.
Decizia venea într-o perioadă de profundă instabilitate politică. Serghei Stepașin se afla în fruntea Guvernului de numai trei luni, iar plecarea sa marca a patra schimbare de premier operată de Elțîn în mai puțin de un an și jumătate.
Președintele rus era tot mai slăbit fizic și profund nepopular, iar țara încă resimțea efectele crizei financiare din 1998. În același timp, se apropiau alegerile parlamentare și prezidențiale, iar Kremlinul era amenințat de ascensiunea alianței formate în jurul fostului premier Evgheni Primakov și al influentului primar al Moscovei, Iuri Lujkov.
În vârstă de 46 de ani atunci, Putin avea în spate o lungă carieră în KGB, inclusiv în Germania de Est. Activase ulterior în administrația din Sankt Petersburg, iar în 1998 fusese numit în fruntea FSB, principalul succesor al serviciului secret sovietic.
Numirea sa nu a reprezentat însă doar o nouă schimbare de premier. Într-o adresare televizată din 9 august, Elțîn l-a indicat practic pe Putin drept succesorul pe care îl dorea la conducerea Rusiei după expirarea propriului mandat. La acel moment, puțini își imaginau că oficialul aproape necunoscut avea să domine politica rusă în următoarele trei decenii.
Numirea lui Putin s-a produs pe fundalul reaprinderii conflictului în Caucaz. La începutul lunii august 1999, grupări islamiste conduse de Șamil Basaev și Ibn al-Khattab au pătruns din Cecenia în Daghestan, provocând confruntări cu forțele ruse.
O lună mai târziu, Rusia a fost zguduită de o serie de explozii devastatoare în blocuri de locuințe din Buinaksk, Moscova și Volgodonsk, soldate cu sute de morți. Autoritățile ruse au atribuit atentatele teroriștilor ceceni, însă circumstanțele atacurilor au generat ulterior numeroase controverse.
Pe acest fundal a început cel de-al Doilea Război Cecen. Putin a adoptat un discurs extrem de dur și și-a construit rapid imaginea unui lider capabil să restabilească autoritatea statului. În numai câteva luni, popularitatea sa a crescut spectaculos.
Pe 16 august, Duma de Stat îl confirma oficial în funcția de prim-ministru.
Ultimul act al transferului de putere s-a produs pe 31 decembrie al aceluiași an. Într-un discurs televizat care a surprins Rusia, Boris Elțîn și-a anunțat demisia înainte de încheierea mandatului.
Conform Constituției, atribuțiile prezidențiale au fost preluate imediat de premier. La mai puțin de cinci luni după numirea sa în fruntea Guvernului, Vladimir Putin devenea președinte interimar al Federației Ruse.
În aceeași zi, Putin a semnat un decret care îi oferea lui Elțîn, în calitate de fost președinte, importante garanții juridice și materiale, inclusiv protecție față de urmărirea penală pentru fapte comise în timpul exercitării mandatului.
Pe 26 martie 2000, Putin câștiga alegerile prezidențiale din primul tur.
Avea să conducă Rusia ca președinte între 2000 și 2008, să ocupe apoi funcția de premier și să revină la Kremlin în 2012. În anii care au urmat, puterea s-a concentrat progresiv în jurul Kremlinului, iar Rusia a trecut prin războaiele din Cecenia, intervenția militară în Georgia, anexarea Crimeei și invazia pe scară largă a Ucrainei.