
În urmă cu 34 de ani, în noaptea fatidică de 29 spre 30 octombrie 1992, Ion și Doina Aldea Teodorovici, „inimile gemene” care au creat cea mai puternică vibrație românească și au însuflețit mișcarea de eliberare națională, își pierdeau viețile, într-un cumplit accident rutier produs în România. Ion avea 38 de ani, iar Doina 33.
Tragedia s-a produs în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București. Mașina în care se aflau soții Aldea Teodorovici și cu care se îndreptau spre Chișinău s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între fiarele contorsionate, în timp ce șoferul și alt pasager, aflat în față, au scăpat nevătămați.
Astfel, singurul lor fiu, Cristofor, rămânea orfan de ambii părinți la doar 10 ani.
Ion și Doina Aldea Teodorovici au format împreună un duo iconic, ale cărui cântece au devenit imnuri ale rezistenței și speranței românilor basarabeni. Repertoriul lor, care includea piese precum „Eminescu”, „Limba română”, „Suveranitate”, „Trei culori”, „Maluri de Prut” și „Pentru ea”, a fost un pilon esențial și o sursă de energie în trezirea conștiinței naționale. Versurile lor simple, dar puternice, ajungea direct la inimile oamenilor, mobilizând masele în lupta pentru identitate și libertate din acele vremuri decisive.
Dincolo de scenă, Ion și Doina au militat deschis pentru idealul unirii Basarabiei cu România, optând pentru revenirea la rădăcinile istorice, culturale și spirituale. Energia lor debordantă și mesajul lor consecvent le-au transformat în simboluri ale renașterii naionale.
La 34 de ani de la trecerea lor în eternitate, Primăria municipiului Chișinău, împreună cu fiul cuplului, Cristofor Aldea Teodovici, organizează un eveniment-omagiu dedicat celor doi mari artiști.
Evenimentul va avea loc, începând cu ora 12:00, în scuarul Monumentului „Două Inimi Gemene”, situat la intrarea în Parcul „Valea Morilor”.
„Prin creația lor, Doina și Ion Aldea-Teodorovici au dat glas dragostei de neam și țară. Cântecele lor continuă să emoționeze și să unească generații. Comemorarea este un prilej de recunoștință și respect pentru contribuția lor artistică. Invităm locuitorii și oaspeții Capitalei, oamenii de cultură și pe toți cei care le prețuiesc creația să aducă un omagiu celor două inimi gemene și simboluri naționale, care au rămas pentru totdeauna în sufletele noastre”, se spune în mesajul Primăriei Chișinău.