40 de localități rămân deconectate parțial de la energia electrică. Autoritățile continuă să fie în alertă din cauza condițiilor meteo

Aproape 2600 de specialiști cu 1058 unități de tehnică din cadrul autorităților sunt implicați pentru redresarea situației în Republica Moldova în urma ninsorilor abundente. Lucrări de curățare și presurare a materialului antiderapant continuă să se desfășoare pe toate traseele naționale, regionale și locale.

De asemenea, specialiștii continuă lucrările de restabilire a realimentării cu energie electrică a consumatorilor afectați de intemperie. Conform informațiilor oferite de furnizorii de energie electrică, în acest moment mai rămân parțial deconectate de la energia electrică 40 de localități.

În ultimele 24 de ore, Serviciul 112 a gestionat 6397 de apeluri, fiind deschise 2686 fișe de caz. Peste 1900 de apeluri au fost redirecționate ambulanței, 628 poliției, iar 145 de misiuni au revenit salvatorilor și pompierilor.

Conform datelor generate din sistemul 112, IGSU a întreprins 38 de misiuni pentru deblocarea mijloacelor de transport, 7 dintre ele fiind la deblocarea ambulanțelor din raioanele Drochia, Hâncești, Chișinău, Leova și Strășeni. Misiuni de deblocare au fost întreprinse și de angajații IGP și IGC care au tractat mai multe mijloace de transport derapate de pe traseu.

Centru de Dirijare în Situații Excepționale al CSE, în care activează responsabili din ministere și din autorități care au competența de a lua decizii pentru prevenirea riscurilor, continuă să monitorizeze situația din Republica Moldova până la redresarea completă a acesteia.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram