Acum 49 de ani, în seara de 4 martie 1977, România a trăit una dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă. Țara a fost zguduită de un seism devastator soldat cu 1570 de morți și peste 11 mii de persoane rănite. O victimă a fost înregistrată și în RSSM, unde cutremurul a distrus peste 2700 de clădiri, cele mai multe în Chișinău.
Seismul s-a produs la ora 21:22, având o magnitudine de 7,4 grade pe Richter și o durată de aproximativ 56 de secunde. Epicentrul a fost localizat în zona seismică Vrancea, cunoscută pentru cutremurele adânci, cu impact major asupra sudului și estului Europei.
Mișcarea seismică a fost resimțită violent în aproape toată România, dar și în Bulgaria, fosta Iugoslavie și fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, însă efectele cele mai grave s-au concentrat în marile orașe ale României.
Cele mai dramatice scene au fost înregistrate în București, unde numeroase clădiri construite în perioada interbelică s-au prăbușit complet. În doar câteva secunde, bulevarde centrale au devenit mormane de moloz. Mii de oameni au rămas prinși sub dărâmături, iar operațiunile de salvare s-au desfășurat în condiții extrem de dificile, fără tehnologia și logistica existente astăzi.
Potrivit bilanțului oficial, 1570 de persoane și-au pierdut viața, peste 11300 au fost rănite, iar aproximativ 35 000 de locuințe au fost distruse sau grav avariate.
Majoritatea victimelor au fost înregistrate în București, însă au fost afectate și orașe precum Zimnicea, Ploiești, Craiova și Alexandria.
În momentul producerii seismului, România era condusă de Nicolae Ceaușescu, aflat într-o vizită oficială pe continentul african, în Nigeria. Revenirea sa de urgență în țară a fost prezentată ca un moment de mobilizare națională.
Autoritățile au instituit rapid măsuri de intervenție, armata a fost implicată în salvarea supraviețuitorilor, iar propaganda oficială a încercat să transmită ideea de control și ordine, în ciuda haosului din teren.
În anii care au urmat, cutremurul a devenit pretextul pentru ample programe de reconstrucție, dar și pentru demolări masive, care au dus la dispariția unor zone istorice importante ale Bucureștiului.
Cutremurul din 1977 a reprezentat un punct de cotitură pentru ingineria civilă din România. Au fost introduse norme antiseismice mult mai stricte, s-au revizuit standardele de proiectare și s-a pus accent pe cercetarea comportamentului clădirilor la seism.
În Republica Moldova, potrivit unor date, cutremurul a distrus 2765 de clădiri, iar ulterior statul a efectuat reconstrucția capitală a peste 8.900 de clădiri care au suferit avarii foarte grave. La câteva zile, la Chișinău a fost creată o comisie de stat pentru evaluarea pagubelor provocate de cutremur și eliminarea consecințelor acestuia. Potrivit datelor comisiei, pagubele totale s-au ridicat la 16,3 milioane de ruble (21,7 milioane de dolari la rata din 1977). Pe 11 martie, a fost emis un ordin al Sovietului de Miniștri al URSS privind alocarea sumei necesare pentru reconstrucția republicii. Au fost alocate sume colosale, dar și volumul de lucrări de reconstrucție era enorm. Pe lângă restaurarea clădirilor distruse de cutremur, au fost construite altele noi.
Tuturor persoanelor afectate autoritățile le-au acordat câte 1500 de ruble sub formă de credite pentru refacerea locuințelor. Statul achita jumătate din credit, iar cealaltă jumătate era rambursată de locuitori pe parcursul a 12 ani.
