536 de ani de la moartea „crăișorului românilor” Matia Corvin, marele rege al Ungariei și fiu al voievodului Iancu de Hunedoara

Acum 536 de ani, în 6 aprilie 1490, se stingea din viață Matia Corvin, marele rege al Ungariei, fiul renumitului voievod român transilvănean Iancu de Hunedoara. Viitorul rege, cunoscut în cronicile românești ca Mateiaș sau Matei Corvin, s-a născut la Cluj în 1443 și a condus Ungaria între 1458 și 1490.

Pentru prima dată în istoria regatului Ungariei era ales rege un nobil fără ascendență în familiile regale europene. Gloria și renumele tatălui său, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viața politică  a regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politică a lui Matia. Nobilii provinciali l-au aclamat datorită memoriei tatălui său, în timp ce baronii l-au ales cu speranța că îl vor putea ușor manipula pe adolescentul de 15 ani. Nimeni nu bănuia puternica personalitate a celui căruia i-au încredințat coroana unuia dintre cele mai mari regate europene de la finele Evului Mediu, scrie istoricul Marius Diaconescu pentru historia.ro.

După moartea lui Iancu de Hunedoara, proaspăt biruitor asupra turcilor la Belgrad, soarta fiilor săi, Matia și Ladislau, a fost determinată de ambițiile politice ale familiei sale în conflict cu regele și susținătorii lui. În martie 1457 ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestați la Buda, Ladislau a fost decapitat în piața centrală din cetate, iar fratele său Matia, fiind minor, a fost iertat. Era cât pe ce să fie decapitat, dar regele Ladislau al V-lea a fost înduplecat de vârsta sa fragedă. Matia a fost dus ca prizonier la Praga, unde și-a stabilit regele temporar reședința.

Matia a fost înscăunat la Buda în 14 februarie 1458. La câteva săptămâni după ce și-a ocupat tronul, Matia le-a arătat tuturor adevărata sa personalitate. Un adolescent de 15 ani a preluat în modul cel mai serios posibil frâiele regatului Ungariei.

Matia Corvin a fost fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara, acesta fiind, la rândul lui, fiul românului Voicu, care în 1409 a primit de la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, moșia Hunedoara. Despre originile familiei lui Voicu istoricii discută cel puțin două ipoteze: imigranți din Țara Românească sau originari din mediul românesc din Țara Hațegului. Voicu a fost căsătorit cu o româncă din familia Mursinai. Deci ambii părinți ai lui Iancu au fost români.

Până în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara. După ce Iancu a devenit cunoscut în viața politică a regatului, în locul etniconului Oláhs a folosit ca nume de familie moșia de origine, Hunedoara (Hunyadi).  De obicei moșia de reședință a devenit nume de familie pentru nobili.

Iancu a fost căsătorit cu Elisabeta Szilágyi, cu o unguroaică. În epoca respectivă nu conta originea etnică, ci averea și poziția socială. Toți nobilii erau locuitori ai regatului Ungariei, cu drepturi și șanse egale în ascensiunea politică în epoca respectivă. Din rândul nobililor români s-au ridicat mulți, mai ales în secolul al XV-lea, în funcții publice importante. Pentru nobilii care l-au ales pe Matia ca rege al Ungariei nu a contat originea românească a lui Matia. Era nobil ca și ei, adică regnicolar (cetățean). Inamicii au încercat să îi minimizeze rolul prin invocarea peiorativă a originii românești. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reproșa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată român (natus a Valacho patre). Puținii nobili care îndrăzneau să facă glume pe seama puternicului rege îi vor fi dat porecla „crăișorul românilor”.

Matia nu se ferea de originea sa românească. Problema originii sale a devenit spinoasă doar în momentul în care a vrut să se recăsătorească cu cineva dintr-o familie regală. Atunci i se reproșa că nu are origini regale și i se refuza mâna prințeselor curtate. Pentru a răspunde criticilor că nu se trăgea din sânge regal, a invocat originea romană a românilor. Probabil că la el era o conștientizare a originii romane a românilor datorită lecturilor sale. În orice caz nu îi erau străine ruinele dace și romane din apropierea reședinței din Hunedoara. Astfel Matia a jucat un rol foarte important în susținerea originii romane a românilor în literatura și istoriografia epocii, care a generat preluări succesive de către alți autori care au citit producțiile generate în jurul lui Matia.

Pentru români, Matia a lăsat cel puțin două importante moșteniri. Creațiile literare și istoriografice generate la curtea sa despre originea romană a românilor au fost preluate în epocile următoare și au jucat un rol important în geneza teoriei continuității. Mesajul lansat de Matia prin umaniștii săi a fost un model pentru liderii mișcării naționale a românilor din Transilvania: românii sunt urmașii romanilor, deci au origini nobile. Tot corifeii mișcării naționale a românilor ardeleni au conștientizat rolul jucat de Matia Corvin, de Iancu de Hunedoara și de alți mari români în viața politică a Ungariei medievale și au invocat modelul lor politic, susținând că în epoca medievală românii au beneficiat de drepturi politice, dar le-au fost uzurpate de unguri în epoca principatului. Originea românească a lui Matia și locul său în Panteonul românilor nu au fost niciodată contestate de românii ardeleni angajați în lupta de emancipare politică în secolele XVIII-XIX. 

În relațiile cu țările române, istoricul Marius Diaconescu reamintește că, în acea perioadă, regii Ungariei au pretins întotdeauna statutul de suzeran asupra domnitorilor români. Revendicau această relație de suzeranitate în virtutea stăpânirii maghiare asupra unor părți ale teritoriilor de la sud și est de Carpați înainte de întemeierea Țării Românești și Moldovei, când cnezi și voievozi români plăteau tribut coroanei maghiare. În ciuda perioadelor de independență câștigate prin victorii asupra oștii maghiare de Basarab I sau Bogdan I, pretențiile au fost reiterate ori de câte ori contextul internațional era defavorabil domnitorilor români.

De asemenea, amintim că Ștefan cel Mare a primit de la Matia două feude în Transilvania: Cetatea Ciceu cu circa 70 de sate și Cetatea de Baltă cu 12 sate. Cu peste 80 de sate Ștefan a devenit astfel cel mai mare proprietar din Transilvania. Data donației este incertă, cei mai mulți istorici avansând o dată după 1485. Conform unor revendicări ale foștilor proprietari ai acelor domenii, cel puțin Cetatea de Baltă a fost dăruită în 1476. Tradiția de la curtea maghiară consemna la mijlocul secolului al XVI-lea că cele două domenii au fost date în compensație pentru pierderea celor două cetăți, de la Chilia și Cetatea Albă, ocupate de turci, adică după 1484.