87 de ani de la moartea lui Alexandru Averescu, mareșalul basarabean care a adus marile victorii de la Mărăști și Oituz

Românii, în special militarii, îi aduc azi un omagiu mareșalului Alexandru Averescu, comandant al Armatei Române în Primul Război Mondial, om politic și prim-ministru în primii ani ai României Mari. Astăzi se împlinesc 87 de ani de la moartea acestei importante personalități militare românești de la începutul secolului al XX-lea, cunoscută pentru victoriile aduse la Mărăști și Oituz, în oprirea ofensivei germane.

Alexandru Averescu s-a născut în 9 martie 1859, în satul Babele, lângă Ismail, în sudul Basarabiei, care de trei ani se afla în componența Principatului Moldovei, proaspăt unit cu Țara Românească. Tatăl său a fost Constantin Averescu, dregător și ofițer.

A urmat cursurile Seminarului Teologic din localitatea natală, iar la 17 ani s-a înrolat ca voluntar în escadronul de „jandarmi–călări” din Ismail, care a participat la războiul ruso-turc din anii 1877-1878.

În anul 1881, a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu, de unde a obţinut gradul de sublocotenent. În anul 1884, a urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, absolvită în 1886, cu brevet de ofițer de stat major. În Italia avea să se căsătorească cu Clotilda Caligari, fosta primadonă a Operei din Milano.

În anul 1889, obţine gradul de căpitan, în anul 1892 devine profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi, iar în anul 1894 este promovat la gradul de maior.

În perioada 1894-1896 este numit comandant al Școlii Superioare de Război, unde a redactat şi predat cursuri de tactică, strategie, organizare-mobilizare sau geometrie militară. Între anii 1896-1898, a fost atașat militar al României la Berlin, o poziţie extrem de importantă pentru relațiile militare ale României, având în vedere că Germania era, la acea dată, principalul furnizor de armament în Regatul României.

La 13 martie 1907, în vârstă de 48 de ani, Averescu este numit în funcția de ministru de Război, poziţie din care a participat la reprimarea mișcărilor țărănești din anul 1907. Între anii 1911-1913 este șef al Marelui Cartier General, la 1 aprilie 1912 devine general de divizie, iar în 1913 a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia.

În perioadele 14 – 26 august 1916 şi 26 septembrie 1916 – 30 ianuarie 1918, a fost comandant al Armatei a II-a, poziţie din care s-a remarcat, în perioada Primului Război Mondial, în bătăliile de la Mărăști și Oituz, din anul 1917, în care a respins ofensiva trupelor germane conduse de feldmareşalul Mackenzen.

Pentru destoinicia și curajul de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a fost decorat de către regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul”.

În anul 1918, într-un moment dificil pentru România, regele Ferdinand îi încredinţează lui Averescu formarea unui nou guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, acesta reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, la 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de Alexandru Marghiloman.

Tot în anul 1918, Averescu a demisionat din Armată, trecând la o carieră politică. El a condus Liga Poporului, devenită, mai apoi, Partidul Poporului, formaţiune ce era constituită din conservatori, oameni politici din Basarabia, Bucovina și Transilvania, din generali și ofițeri superiori și care se baza pe prestigiul lui Averescu. Partidul său s-a bucurat la început de o foarte mare popularitate, mai ales în rândul populaţiei din mediul rural.

Averescu va fi, apoi, în mai multe rânduri, prim-ministru, în perioadele ianuarie-martie 1918, 1920-1921 şi 1926-1927. Printre realizările guvernului său pot fi menţionate unificarea monetară, reforma financiară şi reforma agrară, însă aşteptările populaţiei, mai ales ale ţăranilor, erau mult mai mari. Ei erau nemulţumiţi de dificultatea cu care s-a realizat reforma agrară, dar şi de faptul că nu au primit cele 5 hectare de teren care le fuseseră promise. Averescu îşi va depun al doilea mandat de premier la 13 decembrie 1921. La 7 iunie 1923, Alexandru Averescu a devenit membru de onoare  al  Academiei  Române.

În anul 1930, generalii Constantin Prezan și Alexandru Averescu sunt ridicați la cel mai înalt rang, acela de mareșal al României, din dispoziția regelui Carol al II-lea. Astfel, la 25 octombrie 1930, la Sighişoara, avea loc ceremonia înmânării bastonului de mareşal, citirea Cărţilor de „Mareşal al României” fiind făcută de către Ministrul Armatei, generalul Nicolae Condeescu.

S-a retras apoi din viața politică, s-a îmbolnăvit, însă, chiar și în aceste condiții, în anul 1937, este numit membru al Consiliului de Coroană, iar în 1938 acceptă postul de ministru de stat în guvernul patriarhului Miron Cristea (între 10 februarie și 30 martie 1938), cu sprijinul căruia Carol al II-lea a instaurat dictatura regală și, apoi, poziția de consilier regal, din 30 martie  1938.

În noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938, Alexandru Averescu, în vârstă de 79 de ani, a trecut la Domnul, la București, fiind apoi înmormântat, cu mari onoruri, în cripta eroilor de la Mausoleul de la Mărășești.