
Nicio strategie de comunicare, nicio campanie de presă, niciun desant de parașutiști media care încearcă să încurce ițele și să tulbure apele, nici măcar minele grave ale premierului pe care le face atunci când ne îndeamnă să economism nu vor acoperi percepția că vina pentru criza gazelor care bate la ușă ca o ceată de colindători o poartă exclusiv Guvernul Recean.
Responsabilitatea pentru scumpirile care n-au trebuit să fie și responsabilitatea pentru scumpirile care vor urma o poartă doar Guvernul. Asta trebuie să știe și să înțeleagă oamenii atunci când vor achita facturile. Lamentările publice ale celor de la butoane și un ministru dat afară nu au rezolvat situația. Prejudiciul a fost cauzat, doar că acest prejudiciu nimeni nu se grăbește deocamdată să și-l asume. Și toți se fac a uita acest lucru. De asta trebuie să-l amintim.
Procuratura încă tace. Colegii mei de la ZIUA au trimis, imediat după anunțul lui Dorin Recean din 5 decembrie, când a cerut demisiile de la Guvern, o solicitare la Procuratura Generală, pentru a ne spune dacă au pornit sau nu vreun proces penal în urma acuzațiilor extrem de grave ale premierului, care și-a acuzat proprii subalterni de faptul că „au admis greșeli care ne-au adus în situații de criză”. Procuratura Generală ne-a direcționat către Procuratura Anticorupție, care ne-a comunicat că nu confirmă, dar nici nu infirmă, deocamdată, existența unui proces penal. Așadar, așteptăm. Însă așteptarea asta costă.
Din 1 decembrie, moldovenii plătesc mai mult pentru gazul consumat. Tariful a fost majorat cu peste 27 la sută și a ajuns la 16 lei și 74 de bani pentru un metru cub. Guvernul pregătește subtil opinia publică pentru deconectările care ar putea urma după 1 ianuarie. Nimeni nu știe ce se va întâmpla cu oamenii din cele 11 sate din stânga Nistrului, administrate de autoritățile de la Chișinău, care vor fi primele victime sigure ale iresponsabilității autorităților. Separatiștii de la Tiraspol le vor deconecta primii lor lumina. N-am nicio îndoială.
Între timp, autoritățile anunță că, în 26 decembrie va fi activată celula de criză la Guvern. Însă nu cred că va aduce ceva nou, în afară de noi îndemnuri la economisire și niște bătăi încurajatoare peste umeri. Pentru că nu suntem atât de tâmpiți să credem că ne vor scoate din criză exact aceeași oameni care ne-au băgat în ea.
Așadar, ca de mult ori până acum, va trebui să ne adaptăm, să ne descurcăm pe cont propriu, și să așteptăm primăvara, când, vorba ministrului Buzu, va fi mai cald și mai bine, iar parlamentarele vor fi tot mai aproape.