Un tren care circula cu 160 km/h a călcat și a ucis, la scurt timp după miezul nopții, cinci muncitori din Torino care lucrau pe șine. Tragedia s-a produs în apropierea stației Brandizzo, din regiunea regiunea Piemont. Alți doi muncitori care se aflau în apropiere au reușit să se salveze, dar sunt în stare de șoc.
Presa locală dezvăluie scene teribile și imagini cutremurătoare de la fața locului. Fragmente ale corpurilor umane au fost identificate chiar la o distanță de 300 de metri de la locul impactului.
Tragedia a avut loc de-a lungul liniei de cale ferată Torino-Milano. Potrivit informațiilor preliminare, zona în care s-a produs dezastrul este complet iluminată. Muncitorii lucrau pentru o companie care efectua lucrări de înlocuire a câtorva metri de cale ferată în apropierea unei gări.
Oamenii legii încearcă să stabilească cine se face vinovat de producerea tragediei.