Acordul de încetare a focului cu Hamas a intrat in vigoare. Israelul a primit lista cu ostaticii ce vor fi eliberaţi astăzi

Armistițiul din Gaza a intrat în vigoare duminică, de la ora 11:15, după ce inițial a fost amânat de Israel. Hamas a publicat o listă cu numele a trei ostatice israeliene despre care spune că vor fi eliberate azi, potrivit Reuters.

Intrarea în vigoare a încetării focului era prevăzută iniţial pentru duminică la ora 08:30, dar a fost amânată, Israelul cerând să primească lista cu ostaticii înainte de punerea în aplicare a acordului.

Israelul a primit lista de ostatici din Gaza care urmează să fie eliberaţi astăzi, 19 ianuarie, iar personalul de securitate israelian verifică „detaliile”, a declarat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, citat de Reuters.

Trei ostatice care, potrivit Hamas, sunt trei tinere răpite pe 7 octombrie 2023, vor fi eliberate azi și alte patru ostatice vor fi eliberate în șapte zile.

Acordul de încetare a focului a fost încheiat după luni întregi de negocieri, intermediate de Egipt, Qatar şi Statele Unite. Încetarea focului se va face în trei etape. Prima etapă va dura şase săptămâni, timp în care 33 din cei 98 de ostatici rămaşi – femei, copii, bărbaţi peste 50 de ani, bolnavi şi răniţi – vor fi eliberaţi în schimbul a aproape 2 000 de prizonieri şi deţinuţi palestinieni.

Viitorul Gazei rămâne incert din cauza lipsei unui acord global privind reconstrucția postbelică a enclavei, un proces ce va necesita miliarde de dolari și mulți ani de muncă. Deși armistițiul are scopul de a pune capăt conflictului, acesta poate fi ușor compromis.

Hamas, care a controlat Gaza timp de aproape două decenii, a supraviețuit, chiar și după pierderea conducerii și a mii de luptători. Israelul a declarat că nu va permite revenirea Hamas la putere, având în vedere acțiunile sale de curățare a unor zone extinse din Gaza, un pas menit să creeze o zonă tampon pentru a permite trupelor israeliene să acționeze împotriva oricăror amenințări.

În Israel, eliberarea ostaticilor ar putea atenua furia publicului față de prim-ministrul Benjamin Netanyahu și guvernul său de dreapta, în urma eșecului de securitate din 7 octombrie, care a condus la cea mai sângeroasă zi din istoria țării.

Distribuie acest articol

One thought on “Acordul de încetare a focului cu Hamas a intrat in vigoare. Israelul a primit lista cu ostaticii ce vor fi eliberaţi astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram