Acordul dintre R. Moldova și România de instituire a controlului vamal comun la primul punct feroviar, aprobat la Guvern

Instituirea unui control comun la primul post vama feroviar este tot mai aproape. Acordul în acest sens, semnat în 1 octombrie la București, a fost aprobat azi de Guvern și a fost transmis Parlamentului.  Este vorba de punctul Cantemir – Fălciu, traseu feroviar recent reconstruit și redeschis pentru circulația de mărfuri după 33 de ani.

Acordul a fost semnat de ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin, și omologul ei din România, Cătălin Predoiu, în 1 octombrie la București. Potrivit înțelegerilor, controlul comun urmează să fie efectuat pe teritoriul României.

Amintim că circulația trenurilor pe segmentul feroviar Cantemir – Fălciu va fi reluată după o pauză de 33 de ani, punctul fiind închis în 1992. Podul feroviar peste Prut din Cantemir a fost dat în exploatare în anul 1951 pe amplasamentul unui pod construit încă în 1918.

Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la frontiera moldo-română.

Controlul coordonat presupune desfășurarea verificărilor de frontieră pe teritoriul unui singur stat, în două etape distincte. Astfel, controlul este efectuat mai întâi de către autoritățile statului de ieșire, adică din Republica Moldova, urmate consecutiv de autoritățile statului de intrare – România.

Reabilitarea infrastructurii feroviare, inclusiv a podului feroviar și a stațiilor de frontieră Prut 2 din raionul Cantemir și Fălciu, județul Vaslui, este efectuată în baza Memorandumului de înțelegere cu privire la reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu, semnat în aprilie 2025 de CFM și Compania Naţională de Căi Ferate din România. Lucrările pe ambele maluri au început în luna aprilie și au fost deja încheiate.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...