
Actorul turc Halit Ergenc, care a jucat rolul sultanului în cunoscutul serial „Suleyman Magnificul”, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru mărturii false în dosarul protestelor anitguvernamentale din Istanbul, din anul 2013. Artistul a primit o pedeapsă de un an și 10 luni. În aceeași cauză, tot pentru mărturii false, a fost condamnat și actorul Riza Kocaoglu, la un an și opt luni cu suspendarea executării pedepsei.
Sentința primei instanțe, care mai poate fi atacată, a fost dată în cadrul dosarului intentat împotriva cunoscutei producătoare și consultantă din industria TV și cinematografică din Turcia, Ayşe Barım, care, recent, a fost arestată în dosarul protestelor din 2013 împotriva Guvernului Turciei, condus atunci de Recep Erdogan, și care riscă, potrivit demersurilor procurorilor, de la 22 până la 30 de ani. Inițial, producătoare fusese acuzată pentru concurență neloială în realizarea serialelor TV.
În cazul celor doi actori turci, aceștia au fost învinuiți de mărturii false și contradictorii privind relația lor cu un alt actor, Mehmet Ali Alabora, care a fugit din Turcia în urma incidentelor din Parcul Gezi din 2013. Între artiști ar fi existat mai multe comunicări de chemare la proteste, aceștia fiind și fotografiați împreună în timpul mai multor evenimente.
În apărarea sa, cunoscutul actor Halit Ergenc a declarat că nu a mințit în timpul depunerii mărturiilor.
„Sinceritatea poate fi relativă, putem poza sincer cu mulți oameni din diverse locuri din industrie sau poate să nu fim sinceri cu oamenii cu care am participat la același proiect și cu care am filmat multe episoade. Unul dintre regretele mele este că mi-aș fi dorit să fi depus o contestație cu privire la publicarea fotografiilor mele la acel moment. Au fost afirmații absurde. Acolo era un potop de oameni și eram în prim plan. Am răspuns la orice mi s-a cerut. Întrebat, am spus că nu am întâlniri sau contacte”, a declarat actorul.