Acum 193 de ani, la București se năștea Grigore Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați și influenți români din istorie, supranumit Nababul

Acum 193 de ani, în 22 septembrie 1832, la București se năștea Gheorghe Grigore Cantacuzino, prinț și descendent al neamului Cantacuzinilor, cu legături în vechiul Imperiu Bizantin, unul dintre cei mai influenți și bogați români din toate timpurile. Supranumit Nababul pentru averile sale, care nu au putut fi estimate exact niciodată, a fost un mare filantrop, susținător al dezvoltării culturii și un om politic.  

Este unul dintre oamenii care s-au implicat activ în cultura, administraţia şi economia românească şi a cărui moştenire continuă să dăinuie prin adevărate bijuterii arhitectonice, dar şi prin sprijinirea unor artişti care au lăsat opere nemuritoare.

Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a fost un personaj îmbogăţit peste noapte care a ajuns printr-un joc de împrejurări o personalitate a României de la cumpăna dintre secole. Dimpotrivă, „Nababul“ se bucura de o descendenţă nobilă, imperială. S-a născut în 1832 la Bucureşti cu rangul de prinţ.

Provenea din vestita ramură princiară a Cantacuzinilor, cu descendenţă directă din voievozi români, dar şi cu legături imperiale în lumea vechiului Constantinopol, prin neamul Cantacuzinilor. Istoria familiei sale în Principatele Române începe în secolul al XVI-lea. În Ţara Românească neamul Cantacuzinilor a înflorit. Au ajuns pe tronul acestui principat în repetate rânduri, cei mai renumiţi fiind Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, fiind nepot după soră al lui Şerban Cantacuzino. Din acest neam se trăgea „Nababul“, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino. De altfel, istoricul Nicolae Iorga spunea despre acest prinţ că era „cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”.

Uriaşa potenţă financiară a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino era doar ghicită prin uriaşele moşii deţinute în Ţara Românească dar mai ales prin cheltuielile sale excentrice, care ar surclasa şi astăzi orice cheltuială nebunească de milionar. Respecta eticheta şi prestanţa rangului său în tot ceea ce făcea. O măsură a averii sale incomensurabile este suma oferită pentru o serie de tablouri la o expoziţie bucureşteană. Este vorba de o expoziţie ce a avut loc pe 11 mai 1887 în Palatul Eforiei. Aici expunea renumitul pictor Nicolae Grigorescu. Erau adunate peste 200 de lucrări. „Nababul“ nu a ezitat să-l susţină pe genialul pictor cumpărându-i tabloul „Evreul cu gâsca” cu o sumă considerată şi astăzi de-a dreptul uriaşă. Grigore Cantacuzino a oferit nu mai puţin de 8.000 de lei aur pentru acest tablou, echivalentul de astăzi a aproape 90.000 de euro.

„Nababul” nu a trăit doar pentru a cheltui şi a strânge avere. Avea o educaţie aleasă şi s-a implicat în politică şi administraţie. Era un renumit membru al Partidului Conservator, fiind mare proprietar de pământ şi boier sadea, reprezentant al tradiţionalismului. Era cunoscut în toată Europa ca om politic marcant. Grigore Cantacuzino a absolvit facultatea de Drept la Bucureşti şi Paris. Şi-a luat inclusiv doctoratul în drept în 1858 la Paris. 

A fost judecător la Tribunalul Ilfov şi consilier la Curtea de Apel Bucureşti până în 1864. A fost inclusiv preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, contribuind în 1866 la elaborarea Constituţiei. A fost deasemenea la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX un cunoscut deputat şi senator român.

„Nababul” era erudit şi foarte muncitor, implicat în dezvoltarea ţării. A fost inclusiv ministru al Finanţelor în perioada 1873-1875, rămând cunoscut pentru ideea înfiinţări unui Credit Funciar Rural, sau mai pe scurt prima instituţie bancară cu capital românesc.

„Nababul” a fost implicat inclusiv în administraţie. A fost primar al Bucureştiului în perioada 1869-1870, dar şi în 1913 implicându-se activ în modernizarea oraşului. A dezvoltat căile de comunicaţie, considerându-le vitale pentru ridicarea economiei. A înfiinţat prima staţie de omnibuze pentru transportul public local.

A deținut și funcția de ministru de Interne, de prim-ministru al României, ministru al Lucrărilor Publice și pe cea de ministru al Justiției. După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și Micul Trianon, în prezent în ruină.

Grigore Cantacuzino este și bunicul renumitei prințese Ecaterina Olimpia Caradja, care a avut un destin spectaculos în copilărie. Ecaterina, prima nepoată a Nababului, era fiica Irinei Cantacuzino și a fost răpită de tatăl ei, Rodolfo Radu Kretzulescu, când nu împlinise nici 3 ani. A trăit 13 ani în orfelinate din Franța și din Anglia, sub o identitate falsă. Până la vârsta de 16 ani, când a fost redată Cantacuzinilor, fetița nu a știut cine este, unde s-a născut, și nici cine îi sunt părinții.

Când a fost răpită, în anul 1896, ziarele din București și din toată Europa anunțau dispariția copilului princiar, nemaipomenita întâmplare făcând mare vâlvă. Nababul a angajat detectivi particulari și s-a folosit de toată influența ca să-și găsească nepoata, însă copila a rămas pierdută până când a murit mama ei, Irina Cantacuzino, care s-a stins la doar 36 de ani. Atunci, Radu Kretzulescu i-a scris Nababului: „Nu mai am de ce să mă răzbun. Puteți să vă duceți să vă căutați nepoata”.

Ecaterina a fost găsită în anul 1908 și redată Cantacuzinilor. Ea s-a întors la București unde, de dorul ei, mama sa înființase Leagănul „Sfânta Ecaterina” – „Pentru copiii fără mamă, de la o mamă fără copil”.

Prințesa a fost supranumită și „Îngerul de la Ploiești”, după ce a salvat sute de soldați și aviatori americani în al Doilea Război Mondial căzuţi pe proprietatea ei de la Ploieşti. I-a ascuns în spitalele sale și i-a ajutat ulterior să treacă frontiera. Americanii au numit-o Catherine Caradja şi au răsplătit-o pentru acţiunile caritabile cu medalia ”George Washington”. 

Din cauza comunismului, s-a exilat în Statele Unite unde a ajuns personaj de roman şi o vedetă peste ocean. După aproape un secol de viaţă şi peripeţii a venit să moară în România. În 1992, prinţesa, descendentă din neamul Cantacuzinilor, era bătrânica cu chipul zâmbitor lângă care s-a aşezat superstarul american Michael Jacskon, cu prilejul vizitei sale în România, fiind prezent și la Orfelinatul „Sf. Ecaterina”. Aristocrata a murit la vârsta de 100 de ani, în mai 1993, la București.