Acum 77 de ani, ultimul Rege al românilor, Mihai I, era forțat să abdice în urma unei lovituri de stat a comuniștilor controlați de Moscova

Ziua de 30 decembrie 1947 a rămas în istoria românilor ca sfârșitul unei epoci unice – a fost abolită monarhia. Acum 77 de ani, la indicația directă a sovieticilor de la Moscova, Regele Mihai I, în vârstă de 26 de ani, a fost forțat, prin șantaj și amenințare din partea prim-ministrului Petru Groza, să abdice, după cea de-a doua domnie, care a durat peste șapte ani.

După ce România a întors armele la 23 august 1944, Regele a încercat prin toate metodele instituționale și constituționale să oprească instaurarea regimului comunist, însă, în martie 1945, a fost forțat de Moscova să îl numească pe Petru Groza prim-ministru al României, iar în anii următori să asiste la dizolvarea partidelor istorice, Partidului Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. 

„Ca șef al statului, rolul meu era să ameliorez efectele acestor boli și să câștig timp, în speranța că o nouă Europă va veni în ajutorul nostru. Imediat după război, toate țările mari europene, inclusiv Franța și Italia, au avut guverne de uniune națională, în care comuniștii au găsit loc și s-au grăbit să facă noi constituții. În România, primul meu pas a fost să evit o astfel de soluție. Constituția din 1923 a fost repusă în funcțiune, ca bază legală de funcționare a statului nostru, și un guvern a fost numit cu singurul scop de a asigura alegeri libere. Nu a fost o naivitate. Știam că promisiunile sovietice, cuprinse în armistițiul semnat cu noi, nu puteau fi crezute. Dar merita orice efort de a întârzia stabilirea dictaturii comunismului. România a fost ultima țară din centrul Europei unde sovietele și-au consolidat controlul, mult după ce independența Poloniei sau Cehoslovaciei s-a spulberat”, declara Regele Mihai I în 30 decembrie 1997, la București, în fața reprezentanților Guvernului și Parlamentului României, după ce a sărbătorit primul Crăciun în România după un exil de aproape jumătate de secol.

În seara de 29 decembrie 1947, Regele a fost anunțat că este invitat urgent de Petru Groza la București, pentru a discuta o „problemă de familie”. Crezând că este vorba despre o discuție legată de viitoarea sa căsătorie, a doua zi, de dimineață, Regele Mihai I și Regina-mamă Elena, s-au prezentat la Palatul Elisabeta, unde au fost întâmpinați de Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul Partidului Comunist Român. Cei doi au propus un „divorț prin înțelegere”, Regelui Mihai fiindu-i prezentat actul de abdicare. Între timp, liniile telefonice de la Palatul Elisabeta fuseseră dezactivate, iar oamenii din corpul de gardă fuseseră dezarmați și înlocuiți cu dispozitive fidele regimului. Șantajat că, în cazul unui refuz vor fi executați peste 1.000 de studenți monarhiști aflați în închisorile comuniste, Regele a fost forțat să semneze.

„Acum 50 de ani, comuniștii au făcut uz de forță pentru a mă face să abdic și mi-au exilat Familia. A fost ultima pagină a ocupației României: un partid politic ce nu avea mai mult de o mie de membri în 1944, și care altfel nu ar fi avut nicio șansă să câștige alegerile, a impus o dictatură ce a durat mai bine de patru decenii în Țara noastră. Acum cincizeci de ani, când îndepărtarea mea forțată a fost făcută cu amenințarea că vor fi uciși o mie de studenți și că va începe un război civil, comunismul apărea ca o forță a viitorului. A fost la modă și în vest și a promis un viitor strălucitor. După cinci decenii, toți cei care m-au îndepărtat pe mine și au aruncat pagini nobile la “lada de gunoi a Istoriei” sunt ei înșiși acolo. Este un miracol, iar noi datorăm acest miracol copiilor noștri, ai tuturor. Este deci datoria noastră să împlinim ceea ce ei au început. Vă amintesc ce a spus Take Ionescu, marele nostru om politic: “Să năzuim a ajunge mai sus decât ceea ce suntem, dar să nu uităm ceea ce am fost și să nu calomniem ceea ce suntem””, declara Regele Mihai I în același discurs din decembrie 1997.

După lovitura de stat de tip bolșevic, în aceeași zi de 30 decembrie 1947 a urmat o ședință extraordinară a Adunării Deputaților, care au proclamat Republica Populară Română. În seara de 3 ianuarie 1947, Regele Mihai și mama sa au urcat în tren, cu destinația Lausanne, Elveția. „Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să declare Mihai I, ultimul rege al românilor.

Ultimul monarh care a condus România reîntregită a trecut la cele veșnice în data de 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Aubonne, Elveția. Pe 16 decembrie, el a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Necropolă Regală din Curtea de Argeş.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...