Adrian Dupu, mesaj înainte de alegerile parlamentare din România: PNL apără valorile seculare românești și respinge experimentele populiste

Viitorul României poate fi doar în Uniunea Europeană și în NATO, alături de partenerul strategic – SUA, iar experimentele populiste și reacționare trebuie, în mod obligatoriu, respinse. Este unul dintre mesajele transmise de Adrian Dupu, candidatul pentru funcția de senator al României din partea PNL pentru diasporă.

„Peste doar câteva zile, toți românii, atât cei din țară cât și cei care trăiesc în afara granițelor României, vor merge din nou la urne pentru a alege viitorii deputați și senatori. După alegerile din 24 noiembrie, Partidul Național Liberal a recepționat mesajul românilor și a asumat o profundă reformă internă în doar 24 de ore. Doar noi am făcut acest lucru! Regruparea tuturor energiilor liberale în spatele programului reformist pro-european și euro-atlantic propus de noul președinte, Ilie Bolojan, s-a realizat cu o transparență și responsabilitate totală. Partidul National Liberal nu va renunța la promovarea, susținerea și apărarea valorile seculare românești și la protejarea familiei”, susține Adrian Dupu.

Candidatul susține că paradigma viitoarei prestații publice a PNL se va formula în jurul direcțiilor reformatoare asumate de noua conducere: eficiență, ordine și seriozitate.

„La aceste direcții principale, trebuie adăugată determinarea cu care vom demara reforma completă a clasei politice și a tuturor instituțiilor statului român. Viitorul României poate fi doar în Uniunea Europeană și în NATO, alături de partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii. Aceasta este certitudinea de care copiii noștri au nevoie. Experimentele populiste și reacționare trebuie, în mod obligatoriu, respinse. Apelul meu este direcționat în mod special către românii care trăiesc în afara granițelor României. Dragi prieteni, ieșiți la vot pe 30 noiembrie și 1 decembrie și votați programul masiv de reforme asumate de Partidul Național Liberal. Doar așa vom putea să privim cu încredere viitorul generațiilor care vor urma. Votați listele Partidului National liberal, partidul care va da viitorul premier al României, Ilie Bolojan!”, se mai arată în mesajul lui Adrian Dupu.

CMF: 11240002

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...