
„Proiectul ambițios” de reconstrucție a Aeroportului Chișinău, anunțat mai bine de un an în urmă, cu o primă licitație anulată în ianuarie 2026, bate pasul pe loc. Administrația aerogării anunță „relansarea procedurii de licitație publică” pentru extinderea terminalului de pasageri.
„Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău anunță relansarea procedurii de licitație publică pentru lucrările de reconstrucție a clădirii Terminalului de Pasageri. Proiectul prevede replanificarea parțială a spațiilor existente și extinderea acestora, în vederea modernizării infrastructurii aeroportuare și adaptării acesteia la fluxul tot mai mare de pasageri. Invităm operatorii economici interesați să participe la procedura de achiziție publică”, se arată în mesajul AIC.
Amintim că proiectul de modernizare a Aeroportului Chișinău a fost prezentat încă în august 2025 în cadrul unei conferințe organizată de directorul aerogării, Sergiu Spoială. Proiectul noului terminal va costa 160 de milioane de lei, iar după finalizarea reconstrucției aerogara își va mări capacitatea până la 7,5 milioane de pasageri.
Potrivit lui Spoială, modernizarea Aeroportului va viza, în prima etapă, extinderea terminalului și modernizarea echipamentelor de operare.
„Pentru mărirea terminalului cu 5 000 de m2 vor fi cheltuiți 150-160 de milioane de lei. Ulterior va fi vorba de modernizarea tuturor echipamentelor, iar suma totală necesară acestor procese va fi de 800 milioane de lei”, a declarat administratorul Aeroportului.
Licitația privind extinderea terminalului a fost publicată la sfârșitul lunii octombrie 2025, iar la mijlocul lunii ianuarie 2026 a fost anulată. Motivele anunțate atunci au fost ajustarea și completarea soluțiilor tehnice, arhitecturale și inginerești, după o analiză tehnică a documentației proiectului.