Aeroportul Internațional Chișinău, denumit oficial în cinstea lui Eugen Doga. Decizia, aprobată de Guvern

Aeroportul Internațional Chișinău a fost denumit oficial în cinstea regretatului compozitor Eugen Doga. Decizia a fost luată la ședința de miercuri a Guvernului, la propunerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit autorităților, redenumirea aeroportului este un gest de recunoștință națională pentru contribuția maestrului la cultura și identitatea Republicii Moldova.

„Inițiativa are menirea de a onora memoria și de a eterniza numele maestrului Eugen Doga, simbol al culturii noastre, al spiritului românesc și ambasador al Republicii Moldova în lume prin muzica sa inconfundabilă”, a declarat ministrul Vladimir Bolea.

Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. La scurt timp, în spațiul public a fost lansată o petiție de către activistul civic Vlad Bilețchi prin care se cerea ca Aeroportul Internațional Chișinău să poarte numele maestrului Doga.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...