Agricultorii afectați de secetă urmează să beneficieze de o amânare a plății penalităților și datoriilor la bănci

Parlamentul se pregătește să instituie pentru agricultorii, afectați de secetă, un moratoriu la plata datoriilor la bănci, inclusiv a penalităților. Proiectul de lege, care prevede aceste scutiri, a fost avizat de Comisia parlamentară pentru agricultură și urmează să fie supus votului în plenul legislativului.

Astfel, se propune instituirea unui moratoriu la plata datoriilor restante acumulate de agricultori până la data intrării în vigoare a legii, care urmează să fie onorate până în 31 octombrie 2025.

Beneficiari ai acestui moratoriu vor fi și furnizorii de inputuri, adică firmele care au furnizat către fermieri semințe, fertilizanți sau pesticide și erbicide.

Documentul mai prevede revizuirea criteriilor de eligibilitate pentru debitorii fermieri. Astfel, se propune excluderea obligativității prezentării unui certificat care să confirme prejudicierea a 60% din roadă pe o suprafață de cel puțin 50% de terenurile deținute. La fel, se introduce un nou criteriu potrivit căruia vor putea beneficia de aceste măsuri protective fermierii care au în gestiune cel mult 3500 de hectare. Beneficiari vor fi și agricultorii care cultivă cel mult 20% din suprafața agricolă totală gestionată cu culturi multianuale și legume.

În același timp, noile prevederi obligă ca agricultorul să dețină cel puțin un act de constatare a pagubelor cauzate de secetă pentru cel puțin una dintre cele trei culturi de bază necesare pentru asigurarea securității alimentare: grâu, porumb, floarea-soarelui, cultivate în anul agricol 2023-2024.

Potrivit Parlamentului, noile prevederi stabilesc interdicția, până la 31 octombrie 2025, de cesionare a creanțelor, fără acordul debitorului. De asemenea, datoriile și plățile suspendate nu vor fi raportate în istoriilor de credit, pentru ca beneficiarii legii să nu fie afectați de această întârziere. Totodată, se păstrează prevederea potrivit căreia toată dobânda se capitalizează la finalul perioadei de implementare a legii și debitorii vor avea obligația să o achite.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...