Al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, aprobat de UE după eliminarea mai multor măsuri

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord de principiu privind cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, însă forma finală a acestuia este considerabil mai puțin dură decât propunerea inițială a Comisiei Europene, după ce mai multe țări au obținut derogări pentru a-și proteja interesele economice, relatează Euractiv.

Ambasadorii UE au aprobat joi dimineață noul pachet, punând capăt unor negocieri care au durat mai bine de o lună, după prezentarea propunerii de către Comisia Europeană pe 9 iunie.

Ultimul stat care și-a dat acordul a fost Grecia, care a insistat asupra unor excepții pentru industria sa de transport maritim.

Atena a solicitat ca firmele elene, inclusiv compania de transport al gazului natural lichefiat (GNL) Dynagas, să poată continua transportul GNL rusesc către țări din afara Uniunii Europene.

În urma unui compromis negociat de Irlanda, statele membre au convenit asupra unei derogări valabile un an, cu posibilitatea de reînnoire, care permite transportul GNL rusesc către state terțe. Totodată, acordul prevede revizuirea anuală a acestei excepții și înghețarea pentru 12 luni a oricărei modificări a plafonului de preț stabilit de G7 pentru petrolul rusesc.

Compromisul mai trebuie aprobat oficial de toate cele 27 de state membre.

Negocierile au fost presate de apropiata expirare a actualului plafon de preț impus de G7 pentru petrolul rusesc, care interzice companiilor occidentale de transport și asigurare să deservească transporturile de petrol vândut peste un anumit preț. Fără un acord, plafonul risca să crească automat peste nivelul actual de 58 de dolari pe baril, ceea ce ar fi permis Moscovei să obțină venituri suplimentare din exporturile de petrol.

Pachetul de sancțiuni a fost însă substanțial modificat în timpul negocierilor.
Propunerea statelor baltice de a interzice intrarea în Uniunea Europeană a militarilor ruși a fost redusă semnificativ după opoziția Franței, Italiei și Greciei. În forma finală, restricțiile se aplică doar vizelor de scurtă ședere și doar militarilor implicați direct în lupte sau în operațiuni militare.

Negocierile au fost întârziate și de Austria, care a insistat ca Raiffeisen Bank International să poată avea acces la activele rusești înghețate pentru a compensa pierderile generate de litigiile din Rusia. Problema nu a fost soluționată, iar statele membre au convenit să o reanalizeze ulterior.

De asemenea, Germania, Polonia și Portugalia au eliminat din pachet planurile privind eliminarea treptată a importurilor de pește din Rusia.

În același timp, Bulgaria s-a opus includerii pe lista sancțiunilor a Patriarhului Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, reușind eliminarea acestuia din lista persoanelor vizate.

În ciuda concesiilor făcute în timpul negocierilor, noul pachet prevede sancționarea a aproximativ 250 de persoane și entități suplimentare asociate Federației Ruse.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...