Al treilea contingent al Armatei Naționale, aflat timp de jumătate de an în misiune în Liban, a revenit la Chișinău

Cel de-al treilea contingent format din 33 de militari ai Armatei Naționale, aflați în misiunea în Liban, a revenit la Chișinău. Militarii au fost detașați în Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) în septembrie 2025.

Pacificatorii moldoveni au aterizat, marți seara, pe Aeroportul Internațional Chișinău, unde au fost întâmpinați de comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Vitalie Micov. Acesta le-a mulțumit pentru profesionalismul și devotamentul de care au dat dovadă în executarea misiunii în teatrul de operații.

Contingentul UNIFIL-3 al Armatei Naționale a fost detașat, pe 5 septembrie 2025, în misiunea de menținere a păcii în Liban. Cei 33 de militari au executat operațiuni de securitate și pază a obiectivelor strategice și de patrulare a zonei de responsabilitate.

Primul contingent a plecat în misiunea de menținere a păcii din Liban în februarie 2023, unde a activat șase luni.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...