Secțiile și departamentele Institutului Mamei și Copilului au fost supuse unui control inopinat din partea unei echipe a Ministerului Sănătății, condusă de Ala Nemerenco. Șefa de la Sănătate susține că verificările au fost făcute în urma unor sesizări ale mamelor care s-au aflat la IMC cu copiii lor. Totodată, controlul a avut loc la aproape o săptămână după cazul fetei de 16 ani, internată la IMC și grav accidentată, după ce a sărit de la înălțime din secția în care se afla.
Ala Nemerenco a declarat că a ajuns cu verificări în 12 secții, în special în „cele cu probleme mari”.
„Vă rog să nu considerați că nu cunosc situația – am fost de zeci de ori acolo. Dar am mai mers și astăzi (n. r. – duminică, 23 martie), vizitând vreo 12 secții, mai ales cele cu probleme mari la capitolul condiții și siguranța copiilor, și aceasta înseamnă absolut fiecare ușă deschisă, și fiecare încăpere vizitată – saloane, săli de proceduri, ospătarii, băi, grupuri sanitare, debarale unde se păstrează ustensilele pentru curățenie. Am inspectat sute de încăperi minuțios. După o perioadă, a fost alertată și administrația instituției care a venit”, a scris Ala Nemerenco pe rețelele sociale.
Demnitarul a declarat că luni, 24 martie, urmează să anunțe concluziile făcute în urma controlului inopinat la Institutul Mamei și Copilului.
Amintim că, în data de 17 martie, o fată de 16 ani a ajuns în stare gravă la terapie intensivă, după ce ar fi căzut de la etajul al cincilea al Secției de Neurologie a IMC. Reprezentanții spitalului au declarat că adolescenta a fost găsită în curte cu mai multe leziuni și traumatisme.
În urma acestui caz, Poliția Capitalei a precizat că s-a autosesizat, dând de înțeles că nu au fost informați despre accident direct de reprezentanții IMC. Ulterior, minora a fost supusă unei intervenții neurochirgicale, iar Ala Nemerenco a declarat, după incident, că va cere sancționarea medicilor care au lăsat fata fără supraveghere.