Alegătorii din municipiul Orhei, orașul Taraclia și comuna Ruseștii Noi sunt așteptați la urne să-și aleagă primarul

Petse două mii de alegători sau aproape șase la sută dintre cei înscriși în listele electorale și-au exercitat astăzi dreptul la vot până la ora 10.00, potrivit datelor afișate de Comisia Electorală Centrală. 

CEC mai anunță că, procesul de votare în comuna Rusești Noi, raionul Ialoveni, municipiul Orhei și orașul Taraclia, unde azi are loc turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar, se desfășoară în regim normal.

La ora 07:00 au fost deschise toate cele 24 de secții de votare. La urnele de vot sunt așteptați 41 774 de alegători.

Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare, că pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea va fi însoțită și de un certificat medical.

În total, pentru alegerile de astăzi au fost tipărite 41 824 de buletine de vot, dintre care 28 766 în limba română, 12 458 în limba rusă și 600 în limba bulgară.

Pentru alegerile în comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni vor fi tipărite 4 607 buletine de vot, pentru municipiul Orhei, raionul Orhei vor fi tipărite 25 549 buletine de vot, iar pentru orașul Taraclia, raionul Taraclia – 11 668 buletine de vot.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...