
Pe lângă scrutinul prezidențial, alegătorii moldoveni participă azi și la referendumul constituțional privind integrarea în UE. Mai exact, cetățenii urmează să la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Alegătorii vor pune ștampila cu inscripția „Votat” în unul dintre cele două cercuri de sub textul întrebării, având două opțiuni: „Da” sau „Nu”.
Buletinul de vot conține proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova. Mai exact, în legea supremă se va menționa că „aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică”.
„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, se mai arată în proiectul de lege care ar urma să fie decis de către cetățeni.
Pentru a fi declarat valabil, la plebiscit trebuie să se prezinte cel puțin o treime dintre alegători. Iar ca proiectul de modificare a Constituției să treacă, acesta trebuie să fie susținut de cel puțin 50% dintre participanți.