Alegeri cruciale în Brazilia. Aliatul lui Trump, în pole-position în confruntarea pentru conducerea celei mai mari țări din America Latină

Brazilia votează astăzi într-unul dintre cele mai importante alegeri ale anului, cu o miză geopolitică majoră. Aproape 160 de milioane de brazilieni sunt așteptați la urne în primul tur al alegerilor generale, într-o confruntare care depășește cu mult granițele celei mai mari țări din America de Sud.

În cadrul acestui scrutin, brazilienii aleg președintele și vicepreședintele, cei 27 de guvernatori și viceguvernatori, două treimi din Sena, toți cei 513 deputați federali, plus peste o mie de deputați ai legislativelor statelor.

Lupta dură se dă între stânga progresistă condusă de actualul președinte, Luiz Inácio Lula da Silva, un adversar deschis al actualei administrații americane, și dreapta conservatoare, reprezentată de Flávio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro și aliat politic al lui Donald Trump.

Președintele Luiz Inácio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, liderul Partidului Muncitorilor, candidează pentru un al patrulea mandat. Acesta promovează o politică orientată spre programe sociale, politici de mediu și optează pentru relații strânse cu BRICS.

În tabăra conservatoare, Flávio Bolsonaro, senator al Partidului Liberal, a preluat ștafeta politică a familiei Bolsonaro. Tatăl său, Jair Bolsonaro, nu poate candida, având interdicție legală în urma condamnării sale pentru implicarea într-un tentativă de lovitură de stat. Bolsonaro vine cu un program axat pe combaterea criminalității, securitate națională, reducerea cheltuielilor publice și dereglementare economică.

Un aspect important este că familia Bolsonaro are o relație politică strânsă cu președintele american, Donald Trump, iar Flávio promite o colaborare mult mai strânsă cu Washingtonul.

Potrivit cotelor de predicție centralizate de Polymarket la deschiderea urnelor, Flávio Bolsonaro are o probabilitate estimată de aproximativ 58-64% de a câștiga în final alegerile prezidențiale, în timp ce Lula este creditat cu aproximativ 35-42%. Totuși, deznodământul va fi cunoscut, cel maiprobabil, abia după cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc în 25 octombrie.

Brazilia este doar cea mai mare țară din America Latină și una dintre marile puteri ale lumii, membră BRICS, cu o populație de peste 200 de milioane de oameni, resurse uriașe și o influență economică și geopolitică majoră.

O eventuală victorie a lui Flávio Bolsonaro ar însemna o schimbare spectaculoasă de direcție și o nouă victorie simbolică pentru dreapta internațională într-un moment în care confruntarea dintre conservatori și stânga progresistă se extinde.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...