Conservatorii rămân la putere în Grecia. Partidul Noua Democrație, condus de premierul Kyriakos Mitsotakis, a câștigat detașat alegerile parlamentare, desfășurate duminică, și nu-i ajung doar câteva mandate, pentru a forma de unul singur guvernul.
În urma numărării voturilor, conservatorii au obținut 41% din sufragii, ceea ce înseamnă 146 de locuri în legislativ, cu cinci mai puține decât cele 151 necesare pentru formarea viitorului cabinet.
Principalul său rival, partidul de stânga Syriza, condus fostul premier Alexis Tsipras, a luat un scor umilitor de doar 20%. Acesta și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat Mitsotakis pentru victorie.
Interpretând victoria sa drept un „un cutremur politic”, Kyriakos Mitsotakis, în funcţie din 2019, a deschis calea pentru un al doilea scrutin care ar putea avea loc la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi i-ar permite, dacă va confirma această performanţă, să obţină o majoritate absolută.