
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, anunță că a obținut sprijinul unui număr suficient de delegați pentru a-și asigura fără emoții nominalizarea prezidențială la Convenția democrată din luna august, potrivit Antena 3 CNN.
„Sunt mândră să anunț că am obținut sprijinul larg necesar pentru a deveni candidatul partidului nostru și, în calitate de fiică a Californiei, sunt mândră că delegația statului meu natal a contribuit la promovarea campaniei noastre. Aștept cu nerăbdare să accept oficial nominalizarea, în curând. Îi sunt recunoscătoare președintelui Biden și tuturor celor din Partidul Democrat, care mi-au acordat încrederea, și aștept cu nerăbdare să prezint oferta noastră direct în fața poporului american”, a spus ea, luni seară, citată de presa internațională.
Potrivit unei numărători efectuate de agenția Associated Press, Kamala Harris avea susținerea a 2214 delegați, cu mult peste majoritatea simplă de 1986, necesară pentru a obține nominalizarea. Totuși, Harris nu va putea fi candidatul oficial până la Convenția Partidului Democrat, care începe în data de 19 august, la Chicago.
Luni, vicepreședintele SUA li s-a adresat alegătorilor din Delaware, unde l-a criticat pe republicanul Donald Trump.
„Cunosc tipul lui Donald Trump, iar în această campanie voi folosi experiența mea împotriva lui”, a promis ea.
Kamala Harris a menționat că va avea ca obiective ale viitoarei sale președinții consolidarea clasei de mijloc și interzicerea armelor de asalt și s-a angajat să lupte pentru dreptul femeilor la „libertatea de reproducere”.
Cel mai proeminent susținător al lui Harris, președintele Joe Biden, se întoarce la Casa Albă în cursul zilei de marți, de la reședința sa din Delaware, unde s-a recuperat în urma infecției cu Covid-19.